luni, 16 august 2010

Bobiță Dilău

Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să mergi la înmormântări. Să-mi spună cineva, de ce ar trebui să păstrez în minte fața aceea verde, sau, după caz, vineție, cu altă morgă și culoare decât cea a omului viu. De ce nu e suficient să te uiți în ochii unei fotografii reușite, ai unei amintiri frumoase, ai cuiva care-ți amintește de cel dus? De ce e important să-ți arăți respectul și iubirea jelind în fața unei carcase și, eventual, rămânând traumatizat de atingerea ei rece și țeapănă ca însăși moartea!?

Nu știu, poate a fost doar o întâmplare, dar imaginea oamenilor dragi la a căror înmormântare nu m-am putut duce, mi-a rămas mai trează în memorie decât a celorlalți, adormiții petrecuți pe drumul final. Printr-o dialectică ciudată a vieții, amintirea celor pe care nu i-am văzut morți a fost mai vie.

Mai mult ca sigur că așa se va întâmpla și cu Bob Dylan. Încă de când am auzit că vine să cânte în România, am tânjit să merg. Conjunctura a făcut să nu ajung. Dar dacă e adevărat ce se spune, nu-mi mai pare rău.

Înțeleg că cei care au fost la concert i-au văzut celebrului cântăreț fața aceea verde si rece. Oricine e fan Bob Dylan știe că acesta nu e tocmai un om de lume. Bobiță e cam dilău. Dar de aici și până la a veni în fața câtorva generații strânse la un loc, care te-au așteptat cu sufletul la gură și a cânta ca tonomatul, fără să interacționezi deloc cu sărman publicul acesta, fără să ieși la bis, e cale lungă. M-a dezamăgit, Bob.

Dar abia aștept să merg la Guns’n Roses. Rockerii nu și-au trădat niciodată publicul. ”Rockul nu va moare”, vorba glumeților lui adepți.

9 comentarii:

cristina spunea...

A propos de prima parte, cred ca mersul la inmormantari are mai mult legatura cu psihicul celor care raman decat cu imaginea celui mort care va sa ramana in cap. Eu nu ma uit niciodata in sicriu la inmormantari. Ma gandesc cu groaza insa la momentele cand voi vrea sa fac asta cu disperarea de a mai apuca o data macar, in numele a ceea ce ma leaga dintr-un motiv sau altul, dar ma leaga bine sufleteste, de cel dus. Brrrrrr! Ce-ti veni, mai, Innu?

innuenda spunea...

Hahahaha, păi io-s ca Picasso, pe perioade! Și ce altă perioadă să vină după Eros, dacă nu Tanatos?:))

Acuma, zău dacă am idee ce mi-a venit! Mi s-o fi tras de la faptul că, dupa datini, m-au obligat, copil fiind, să sărut mâna neamurilor moarte?! Eram îngrozită! Cred că de aia m-am inițiat în spiritism mai târziu, prin anii 90. Am simțit, cred, nevoia unui ”friendly view” asupra morților.

Anonim spunea...

razi,tu,razi,Innuendo, dar mare dreptate ai!Gandesc si eu asemenea.Nu-mi place subiectul,treci, te rog, la alta perioada :):)anadana

innuenda spunea...

:)) 'nțeles, să trăiți! Ne întoarcem la iubire și nanoființă, de mâine!

Cetateanul Popescu spunea...

Inmormantarile (si parastasurile, de altfel) nu mai sunt demult simple oportunitati de "ultim omagiu" si de "reamintire". Nu, au devenit prilejuri de socializare, de aflat "ultimele noutati", de barfit, de "adus la zi", de lauda cu masina / rochia / etc-ul propriu (stii, Innu, ca pe langa Brasov exista o localitate in care, ca sa-ti inmormantezi un parinte de exemplu, trebuie sa-ti vinzi masina ca sa faci fata cerintelor de fast? In care doliul nu poate fi purtat decat in haine noi cap-coada?), prilej de mancat si baut porceste pe gratis... ce mai, evenimentul s-a manelizat odata cu societatea.

Marian S spunea...

Ca sa fim in ton cu subiectul: iete ca a inviat Innuenda !

innuenda spunea...

Citizen, sunt în urma cu moda asta! Mi se pare scenariu de film ce zici tu.

Dar, la urma urmei, cine se aduna în spatele cutiei cu omul verde?! Cortegiul...Și dacă ai auzi gândurile oamenilor, ai vedea că-n ciobul ăla funerar se reflectă societatea întreagă: nepăsătoare, mercantilă și rea. :)))

Hai să ne țină Dumnezeu sănătoși, că pe praful ăsta, o să ajungem ca-n Desculț: să mâncăm numai pe la parastasuri.

Mareane, iete c-am înviat! Și ca sa te conving, în curând deschid și ochii! :))

motanes spunea...

Eu nu cred până nu văd.

innuenda spunea...

Oooo, monsieur motanes!:) Demain, cher ami, demain!