miercuri, 18 august 2010

Micile secrete murdare ale vieții

În fața unui singur bărbat greșise. Încă o durea depărtarea nefirească de el, omul căruia nu apucase să-i ceară cum se cuvine iertare. Nu. Nu murise. Deși ceva din sufletul lui se stinsese pentru totdeauna în dimineața aceea, când, intrând în camera vărului său, o văzuse, prin ușa întredeschisă cu zgârcenie, cum se întindea în cearșafuri, ca o pisică abia trezită din somn! N-avuseseră reacție atunci nici unul, nici celălalt. Ea îl privise jumate sfidător-jumate vinovată iar lui, lui trebuie că-i înghețase inima în bătaia sonoră a inimaginabilei trădări.

Femeia lui, pe care o iubea, cu care trăise în câteva luni cât alții într-o viață, pentru care se bătuse cu fostul ei iubit și cu potențiali rivali, femeia pentru care, la prima despărțire, plânsese ca un copil, în brațele ei liniștitoare, în fața geamului de la ”buzunar”-ul holului de cămin, după ce ascultase melodia lor, Take my breath away, femeia pe care o spăla cu șampon și o iubea în șoaptă noaptea, la dușul comun al căminului studențesc, a cărui ușă din lemn coșcovit se închidea doar cu un foraibăr, femeia care-l dusese cu pleura desprinsă și temperatură 40 la spital, în creierii nopții, femeia căreia îi spusese de atâtea ori ”ești viața mea!” și pe care, neoficial, o ceruse în căsătorie, femeia lui... cu vărul lui!?!... Așa ceva era de neconceput!

Lumea lor se oprise în hiroșima acelei clipe fatale. Un GPS din iad le reconfigurase destinele pentru totdeauna. Iar ei le urmaseră așa: cu inimile jumate frânte-jumate resemnate.

Și azi, după aproape 20 de ani, mai nutrea sentimentul imens al vinovăției și neșansa de-a nu-i fi putut cere cum se cuvine iertare. Putea să-și genereze la infinit amintirea acelei trădări, și tot n-ar fi fost galera la care merita să-i fie băgat sufletul pentru sfâșierea cu care plânsese el, pentru ruptura brutală, pentru durerea și furia celui înșelat, pentru neputința de-a înțelege și frustrarea de-a nu mai putea iubi același om...

Își amintea distinct, înghițind automat în sec, perplexitatea de pe chipul iubitului. Au fost de-ajuns câteva secunde și cuiul acelei grenade otrăvite a sărit, aruncând cât colo povestea lor, încremenind-o în liniștea aceea asurzitoare, de după o explozie.

El a părut că nu mai suportă nici s-o vadă, o vreme. Trecea pe lângă ea și-ntorcea cu scârbă fața în partea opusă, deși privirea lui ardea iubirea ca pe-o tămâie când li se-ntâlneau ochii. A continuat, totuși, să o evite ostentativ, dându-i astfel de-nțeles că a condamnat-o definitiv și irevocabil. Iar ea a continuat să se întâlnească cu L., vărul lui, pe care-l detesta.

Îl urâse încă de a doua zi dimineața, când realizase capcana pe care i-o întinsese ca să o poată avea. L. îi dăduse să bea și când vigilența-i slăbise destul cât să lase loc vanității prostești, își făcuse mutarea de maestru împărtășindu-i micul lui secret murdar despre C. De fapt, așa cum avea să-și dea seama mai târziu, un mare neadevăr. În seara aceea fatidică, o gogoriță trecuse drept adevăr. Iar ea, care se considera inteligentă, nu-și putea ierta naivitatea asta, care-i întorsese într-o clipă viața pe dos!

Încercase să i-o spună și lui C., o lună mai târziu, într-o seară când, ca de obicei, trecuse pe lângă ea părând că nu o vede. Fusese de-a dreptul autoritară atunci când îl prinsese de mână, uitându-i-se adânc în ochi și spunându-i hotărât: ”Trebuie să vorbim!” Apoi, în întunericul holului vorbiseră. Și plânseseră. Și se sărutaseră. Și se iertaseră.

Ea s-a mutat din nou la el, dar viața lor nu a mai fost niciodată ca înainte. Noapte de noapte C. se perpelea amintindu-și, și o ura, ca mai apoi s-o iubească din nou. Apoi iar se strecura între ei stafia vărului mincinos. Oricât s-a străduit, el nu a putut depăși episodul trădării. Chiar dacă de iubit, știa sigur, nu contenise niciodată s-o iubească. Femeile au intuiție când e vorba de sentimente.

Acum fiecare era la casa lui. El pe undeva prin Pitești, ea prin București. Nu știa ce mai simțea el, dar ea simțea acut nevoia unei încheieri.
A fost un telefon, unul singur,de ziua ei, cu zece ani în urmă. Și deși atunci nu-și spuseseră, practic, mare lucru, vocile lor își reînnoiseră jurămintele de iubire din studenție.

Apoi, nu a mai fost nimic. Doar încă 10 ani, care s-au așternut, ca zăpada, peste micile secrete murdare ale vieții.

23 de comentarii:

VARANUS spunea...

Cine dracu m-a pus să intru pe blogul tău? Şi să-ţi citesc povestea? Mi-a redeşteptat dureri cosmice fără de leac. Cum să-ţi cureţi mizeria otrăvitoare de pe jumătatea de suflet?
Te tîrăşti aşa, zîmbind idiot, pînă la moarte, fără să poţi scăpa de partea fetidă a sinelui tău.

nuclearrr spunea...

Inuu, Inuu revine in forta! Cu povesti studentesti de dragoste si tradare!
Uite ca nu pot sa ma pronunt: nu stiu cum e cu tradarea. Daca esti tanar si la prima dragoste, poate fi greu daca nu imposibil; investesti mult, si sentiment de dragoste si orgoliu; dar inveti!
Pai altfel cum inveti sa ierti? Si sa iti reiei dragostea-calita de sute de alte lovituri?
Sau mergi mai departe.
Asta e farmecul dureros al vietii :)

xxl spunea...

Cel mai mult imi place: "Un GPS din iad..." :)f

Liz spunea...

Eu am trait povestea asta. Pana la jumatate. Mi s-a zburlit parul pe mine citind.

innuenda spunea...

Varanus, ce să zic, poate ai nevoie și tu de încheierea ta...

Nuclearrr, yeaaah! Păi dacă am văzut că-mi iese lumea cu crucea dinainte când vorbesc de Tanatos, m-am întors la Eros.
Știi care cred eu că-i faza cu iertarea? Iertăm orice, e doar o chestiune de timp. De uitat, însă, nu uităm niciodată. Întâmplările care ne marchează rămân să ne bântuie pentru totdeauna.

xxl, dar aia cu tămâia iubirii nu ți-a plăcut? Că eu am fost mândră și când am scos-o pe aia! Da' modestiaaaa? :))))

innuenda spunea...

Ți s-a zburlit părul citind? That's the spirit, girl!:))

Marian S spunea...

Cu fiecare zi ce trece constat că m-am mai deşteptat puţin. Că aşa e omul: învaţă toată viaţa şi tot prost rămîne ! Dar cu femeile, mă întreb, oare voi reuşi să le înţeleg pe deplin vreodată ? Pînă la pensie sau pînă mai pot, zic, fiindcă trebuie să mai aibă un pic de farmec toată chestia.

innuenda spunea...

Mariane, păi ce rost are să le înțelegi pe deplin? Nu-i mai plăcut să le descoperi puțin câte puțin? Zi și tu! :))

cristina spunea...

Innu, mie asta mi s-a parut adanca rau: "Lumea lor se oprise în hiroșima acelei clipe fatale." Si da, si "tamaia iubirii" suna intr-un fel. Numai potrivita expresia pentru o trecere de la Tanatos la Eros, cum zici tu.

innuenda spunea...

Corect, cris, de hiroșima uitasem! :P

Adevarul e că povestea asta am scris-o ”dintr-o mână”, cum spun eu! Pe nerăsuflate! Aproape că s-a povestit singură, spre dimineață, făcându-și loc printre hățișurile juridice ale memoriei recente. Asta am făcut eu, în loc să termin treburile avocățești pentru care eram trează la ora aia!:D

cristina spunea...

Innu, dar nu i-a fost bine sufletului tau ca ai suntat ierarhia lui "trebuie" pentru cea a lui "imi place?"? Zi si tu ...

motanes spunea...

Aş fi putut să scriu eu asta. Dar tu ai făcut-o mai bine.
Aş putea să spun mai multe, dar acum îmi stă bine să tac.

ralu porocalu spunea...

Mai Innuendo,
e mereu o placere sa te citesc. Stiu ca ti-am mai spus, dar uite ca tot tzin sa-ti spun. Pt ca ai niste cuvinte decupate dinainte parca din capul meu.

innuenda spunea...

Heheh, ba da, cris. Dau oricând obligația pe plăcere! Totuși, memoria are și ea comandamentele ei: e plăcere, nevoie și durere.

Motanes, poți spune aceeași poveste în mii de feluri. Când va veni timpul, memoria își va descărca revolverul și în tine.

Ralu portocalu, mulțumesc. Înseamnă că rezonăm dacă simți că am vorbit cu cuvintele tale. Și eu cred că ți-am mai spus! :)))

Anonim spunea...

Pentru o clipa am fost studenta indragostita ce plangea, saruta si ierta intr-un hol intunecos de camin, intr-o noapte rece de noiembrie...apoi am simtit cei 10+ ani asternuti peste.Mi-am scuturat repede sufletul, sa-i pot scrie Innuendei despre micul meu secret:)anadana

innuenda spunea...

Anadana, sssst, secretul tău e în siguranță la mine! Eu nu spun secretele nimănui. ;)

deyu spunea...

Cand tradarea se intrepatrunde cu iubirea, emotiile si fluturasii dispar pentru totdeauna.

zaqk spunea...

Bine bine, da' secretul? Ala care este? De ce nu ni-l spui si pe ala? Secretul murdar, gogoroata aia...

innuenda spunea...

Deyu, ai mei au mai stat o vreme!:)

Zaqk, secretul îl ştiu numai 3 oameni: L., V. si C. Aşa că Z. va trebui doar să presupună! :P

deyu spunea...

inseamna ca nu toti fluturasii sunt la fel :)

mamica de Sebastian spunea...

Cei 10 ani si inca 10 ani si nici telefonul si nici intilnirea nu rezolva nimic.Durerea si amintirile si iubirea ramin..

mamica de Sebastian spunea...

Si nici macar distanta nu ajuta...

innuenda spunea...

Mamica de Sebastian, pare că știi foarte bine despre ce vorbesc aici!:) Și, în principiu, sunt de acord cu tine. Doar că, în ceea ce mă privește, mi-ar plăcea ca, dacă tot nu mai putem da o șansă iubirii, măcar iertării să i-o dăm.