vineri, 8 octombrie 2010

Îndrăgosteala e o stare barocă

Am fost de multe ori îndrăgostită. Uneori era de ajuns o privire sau o tonalitate virilă a vocii și o întreagă idilă se țesea în jurul ei. Nu știu, poate sunt bovarică, dar mintea mi-o lua efectiv înaintea evenimentelor și netezea orice asperitate în calea dorinței mele nesăbuite.

Nimic nu-mi mai părea atunci imposibil, niciun obstacol îndeajuns de mare. Reduceam timpul cuvenit înfiripării sentimentului la absurda secundă în care celălalt îmi atrăsese definitiv atenția.

Deși am tins către a obține ce-i mai bun, am avut, totuși, bunul simț să nu mă îndrăgostesc de vedete. La urma urmei, conta ce era mai bun pentru mine, nu pentru lume. Nu mă tentau depărtările pe care nu le-aș fi putut ajunge. Preferam o iubire comodă, ca un trening lălâu, ca un sufertaș în care păstrezi cald gustul mâncării de acasă.

Și totuși, nu o dată, alegerile mele au fost cel puțin incomode: un șef, prietenul prietenului sau bărbatul alteia, niciodată prietenă. Nu-s lucruri cu care să te lauzi, dar sunt lucruri omenești. Și-n numele iubirii, devalizăm, uneori, teritorii locuite pașnic de alții.

Sigur, aproape invariabil, timpul îmi dovedea că oamenii nu sunt niciodată cine par a fi, cu atât mai puțin cine am vrea noi să fie. De cele mai multe ori, clipa în care el îmi apăruse monumental sfârșea prin a se surpa sub greutatea realității ce avusese a-i urma. Mă trezeam din poveste abrupt, în posturi incomode normalității, cu șobolanii înhămați la dovleac.

Am înțeles, pe parcurs, că îndrăgosteala e o stare barocă și ornamentele însuflețesc puțin prea mult ”obiectul” adorației noastre. Dar asta s-a întâmplat destul de târziu, după ce zeci de pasiuni netrebnice mi s-au perindat prin suflet, unele mai bizare ca altele.

Nu-mi pare rău. În mod paradoxal, îndepărtându-se de ceea ce credeam că merit, fiecare dintre ele m-a apropiat mai mult de ceea ce căutam de fapt. Cu orice nouă dezamăgire învățam că adevărata iubire nu este aceea care începe cu ”a fost odată ca niciodată”, nici cea care se scutură de bube precum calul năzdrăvan din povești. Ci aceea care pleacă dintr-o întâmplare reală, nu dintr-o fantezie și curge lin către ziua de mâine. Adevărata iubire este atât de firească, încât unii o confundă cu plictisul și-i dau cu piciorul, plecând către nicăieri.

Îmi conferă conștiința acestui adevăr imunitate? Probabil că nu. Experienţa e o cenzură destul de fragilă când vine vorba de dragoste! Și dacă e să nu avem noroc pe lumea asta, ne-o furăm toată viaţa, cu aceeaşi naivitate!

17 comentarii:

motanes spunea...

Eheeee... Bine ai revenit!. Ne-ai lăsat să aşteptăm dar ai venit cu mărtursiri complete. ;)

Adevărat cum zici azi. Aş vrea să zic ceva mai deştept dar asta nu mă carcaterizează la ora asta.

Şi ai spus tu atât de bine ce se putea spune, încât oricât de iscusit m-aş exprima ar semăna cu o jalnică schimonoseală a unei realităţi atât de clar fotografiată de tine.

innuenda spunea...

Bine te-am regăsit! Mărturisiri complete, cum altfel, doar știi că nu-i prima oară când bag capul sub patrafirul virtualului! :)
Curând o să se ajungă la vorba ”In nuenda veritas!” :P

Dar, tre' să recunoști: în materie de iubire, noi ăștia care ne-am furat-o la un moment dat ne pricepem cel mai bine.:)))

dianna spunea...

a meritat sa astept un post nou , tot accesand zilnic de 2-3 ori si dezamagita fiind ca tot ssstt-ul vad...

anadana spunea...

"Adevarata iubire e atat de fireasca..." da-da-da:)(iar titlul ales ma trimite direct la Maiorescu:) )

innuenda spunea...

Dianna, îmi pare rău că ți-am frustrat așteptarea, dar îmi pare bine că nu te-am dezamăgit cu subiectul ales! Iubirea e și subiectul meu preferat! :)

Anadana, literată mică! :P

xxl spunea...

Indragosteala, vrea sa zica iubire? Iubareato! :)

innuenda spunea...

xxl, nu, tocmai! Îndrăgosteala este la începuturile unei relații, atunci când tot ce are celălalt pare perfect, interesant, nemaiîntâlnit. Este atunci când cel ales stă pe un piedestal, aureolat de toate calitățile pe care ai vrea tu să le aibă. Îndrăgosteala e înainte să vină iubirea. Iubirea, este ceea ce rămâne după ce toate zorzoanele baroce ale îndrăgostelii vor fi căzut. Asta dacă rămâne ceva. Pentru că cele mai multe îndrăgosteli sunt focuri de paie, care ard în numele nevoii noastre de a iubi și a fi iubiți.

pantacruel spunea...

innu,
un mic amendament. indragosteala este la inceput, dar SI la sfirsit.

la mijloc este, evident, o mare burta (uneori bruta?) pe care o umplem cu ce ne trece prin cap. sau, mai rau, cu ce ne duce capul :P

innuenda spunea...

Panta, avem viziuni diferite asupra desfășurătorului iubirii, se pare. :) Sau nu am înțeles exact unul viziunea celuilalt. Pentru mine e întâi îndrăgosteala, după care ori nimic, ori iubirea.Iubirea nu exclude îndrăgosteala. Cum ar putea, când e însăși trecutul ei?! Doar că e se manifestă în forme mai rafinate, simple și elegante, nu pline de zorzoane ca la început. Nu mai e totul despre parfumul pe care-l folosește celălalt ori despre ochii lui/ei strălucitori, despre discursul său, ori despre cum sărută. Încep să-și facă loc pe sub pielea ta (în care -desigur- ca și până atunci, nu mai încapi de bucurie) oasele lui/ei și să mergeți pretutindeni împreună. Începi să auzi și să conteze bătăile inimii lui, supărările și fericirile lui. Practic, iubindu-l trăiești în același timp și viața ta și viața lui.

Marian S spunea...

Aprilie 2004, eu la divorţ, la sectorul 3. În încăperea mică a completului nu-mai-ştiu-care mă aşez pe ultimul rînd. Apare lîngă mine o avocată în robă, tînără şi frumoasă şi intră în vorbă cu mine, spunîndu-mi că e la practică. Ciudat lucru, seamănă cu cea din poza de sus.

innuenda spunea...

Mariane, pură coincidență. Avocata asta nu intră în vorbă cu nimeni când are treabă. Se concentrează înainte de prestația la bară, astfel că-și ignoră până și colegii care se întâmplă să fie pe lângă ea, eventual cu chef de sporovăială. Parol! :P

xxl spunea...

Chiar nu stiu ce sa mai cred. Ma derutati: mai intai spuneti ca e o prajitura cu frisca, apoi ca e un profiterol, ca pana la urma sa constat ca e tort de nuca :)

innuenda spunea...

Hahaha, hai ca m-ai amuzat! Xxl, important este că ai înțeles esențialul: îndrăgosteala e dulce! :P

motanes spunea...

Mariane, dar cum ai dedus că femeia din poză e avocată? Că atunci când a fost Vanessa Paradis nu ţi-am văzut spiritul de observaţie. Sau nu eşti cinefil? ;)

innuenda spunea...

Da...clar, e legitimă întrebarea. Femeia din poză in primul rând nu e în robă/taior, ci în pijama. Nu e la Tribunal/Curte de Apel, ci în baie. Și n-are asta față de avocat, ci de asistent maternal, social sau așa ceva...Păi avocații se cunosc după privire: au așa o privire tăioasă, de războinic...Pe bune! Eu cred că nu mi-ar inspira încredere, nu mi-aș lua un avocat cu fața asta! Clar! :D

deyu spunea...

Cat de mult imi placi, Innu....spui adevaruri si realitati impachetate in comori. Sufletul meu te gusta!

innuenda spunea...

Măi, Deyutzo, sunt puțin jenată când trebuie să public mesaje în care mă lăudați. E ca și cum mi-aș publica bilețelele de dragoste într-o revistă pe care o citește și tata! :)) Oricum, mulțu! :-)