vineri, 15 octombrie 2010

Mentalista

Există momente în viață când impostura e singura cale de a ascunde un adevăr de care te jenezi. De pildă noi, veniți obosiți și abulici în Antalya, cu gândul să nu avem altă alegere de făcut decât între kebabul-bufet și puiul Tandori- a la carte și altă hotărâre de luat decât dacă ne punem prosoapele pe șezlongurile de lângă mare sau pe cele de lângă piscină...

Cum suntem martorii lui All-Inclusive de câțiva ani, știam că singurul act volițional în turismul la totul de-a gata este ” vreau să nu mișc un deget și să nu cheltui un ban”. Așa că nu ne-am opus. Ne-am așezat confortabil în starea de grație a turismului de musafir. Și a trecut o zi, au trecut două...

Dar c’mon! Jumătate din plăcerea fructului oprit o face tentația. Prin urmare, nu am văzut niciun motiv pentru care să nu ne clătim ochii cu fel de fel de mărfuri!

Așa se face că, dintre toate opțiunile de cultură și civilizație turcă, prima pe care am ales-o fără dezbateri a fost: shopping în Antalya. Recunosc, sunt nici mai mult, nici mai puțin decât femeie. O biată femeie –aș adăuga- fără apărare în fața pohtei de cumpărături. Nu vroiam, însă, nici aur, nici covoare, nici geci pe piele. Deși o servietă frumoasă, recunosc, m-ar fi făcut mai fericită decât am fost după ce am văzut în București Samsonite-ul ăla, pe care nu m-am îndurat să dau 3700 lei.

În fața hotelului a tras o limuzină Mercedes cu interior din piele gri, de Cordoba, și o inscripție la exterior care-ți dădea (previzibil!) fiori de plăcere: ROYALTY VIP.
Un șofer mai bine îmbrăcat ca noi, cu costum de firmă și ochelari cu ramă de aur, ne-a deschis portiera, invitându-ne înăuntru. Noi, în inuri mototolite și papuci, intrând până-n fund, cu capul plecat, ca-n duba poliției, numai a os regal nu arătam! Ne-am așezat sudați unul de celălalt, dându-ne coate și chicotind cu plăcere de așa impostură!

Mașina a oprit în fața unui magazin de dimensiunea unui hangar. Ne-a întâmpinat cu vorbe românești un turc cu semnalmente de italian. Brunet, cu părul lung și îngrijit, cu perciuni dichisiți la hair stylist și eșarfă din mătase bordo cu arabescuri mierii înnodată la baza gulerului descheiat al cămășii imaculate.

Înăuntru, cât vedeai cu ochii, stâlpi și spații generoase din marmură. De pe niște trepte monumentale, din poziția gânditorului de la Hamangia ediția de vară, ceva mai relaxată, ne zâmbeau manechini smoliți, purtând costume și pălării de dandy.

”Impresionant” -zicem, dar n-apucăm să punem degetele încrucișate deasupra portofelelor, că ghidul vorbește cu managerul ceva în turcă și suntem băgați în dreapta, într-o mică sală, cu podium și doar un rând de scaune din catifea. Până să întrebăm noi ce film rulează și de ce se deranjează atâta pentru noi, se și face penumbră pe VIP-Royalty-urile din public, în timp ce scena-dimpotrivă- se luminează. În ritmul unei muzici pornite la două bătăi autoritare din palme, câteva prigorii și-un cintezoi încep să-și fâlfâie aripile din blănuri și piele spre noi, oprindu-se din defilare doar pentru câte o poză în fața noastră ”Fi-r-aș a naibii!”îmi spun în minte precum Nea Mărin la întâlnirea cu viața miliardarului!

O doamnă care știe românește ne umilește la microfon: ”avem aici o frumoasă jachetă din piele de cangur, model unicat, foarte potrivită pentru o doamnă dinamică, independentă, care trăiește în mediul urban” Deschid imediat dialoguri imaginare ”Bun, nu-s eu. Treci la următoarea!”

Femeia e profesionistă. În timp ce vorbește aruncă ocheade-scanner către fața mea. Dar nici eu nu mă las citită așa ușor!...”Poo-kăr feis”...încep să fredonez în gând, bruind strigătul de ajutor care-mi vine mentalistic din stânga, dinspre prințul consort.

În fine, după ce am aflat totul despre animalele în pielea și blana cărora defilaseră manechinii, dar totul: ce metode de prelucrare a pielii s-au folosit, ce lungime are firul blănii, la ce vârstă a fost sacrificat animalul, am plecat din sală convinsă că oamenii ăia știau și care-au fost ultimele cuvinte ale animalului și, la cerere- ți le reproduceau fără greș în vreo 7 limbi de circulație!...

Sigur, despre preț, nu suflaseră o vorbă! Și chiar de-ar fi suflat, gologanii noștri tot 500 euro ar fi însumat! Or, intuisem că de banii ăia am putea cumpăra un portofel gol, ca să aibă celălalt portofel, rămas gol, cu cine se juca.

Odată ajunși în hol, urcăm secondați de 2 angajați plus turcul-italian, în magazin. Zeci, poate sute de modele și culori. Piele și blană naturală. Deasupra umerașelor, branduri celebre! Mă șterg de transpirația rece, îmi dau cu mâna parfumată pe la nas, în chip de săruri, fac o cruce cu limba-n gură și, în sfârșit, îndrăznesc să citesc etichetele...Totuși, nu reacționez la suprafață. Mă uit atent la fiecare produs în parte, mimând calificarea, dar în interior țip ca din gură de șarpe: ”Cââââââââââââât???!!!”

În timp ce eu încep să probez în neștire, că doar probatul e gratis, italo-turcul îl poftește pe soțul meu să se așeze la o cafea turcească. Aproape îl aud pe al meu cum transpiră rece- și sigur nu de la aerul condiționat- și cum se roagă ca luciditatea și cabotinismul meu să se înțeleagă asupra unuia și aceluiași finish apoteotic al rundei de shopping: ”Mulțumim, toate produsele sunt foarte frumoase, dar nu e ceea ce căutăm!”

Ntz! N-a fost să fie! Am ieșit de-acolo, o oră mai târziu, cu o sacoșoaie elegantă, din hârtie neagră, în care odihnea o etolă din Cincilla. Culmea e că acum, la întoarcere, costumul gri al șoferului părea chiar ponosit.

14 comentarii:

Marian S spunea...

Eu am altă schemă. Îmi sună telefonul brusc şi trebuie să plec urgent.
Păi cum ştiu prietenii să mă sune exact cînd trebuie ? Da` ce, n-ai reminder la telefon ?

xxl spunea...

Si s-au convins pana la urma ca Romania este republica, sau mai spera intr-o schimbare de regim?:D
S-o porti sanatoasa, Your Highness!:)

innuenda spunea...

Marian, prietenii știu de ce! Mai ales prietenul Murphy. :)

XXL, să înnebunesc dacă am vreo idee cu mulțumește o alteță regală! Da, ai prins ideea bine! Pe fază, ca de obicei! :-)

motanes spunea...

Ştiu, eşti doar o victimă.

Carla spunea...

Experienta ta a fost, din fericire, high-class...

Te invit in Egipt, sa fii trasa cu ”japca” in fiecare bodega denimita pompos si absurd ”parfumerie”, cu poezia mereu aceeasi: sa le semnezi in cartea de oaspeti si sa le scrii un gand bun, pentru ca apoi sa-ti vare pe gat (la propriu si la figurat) tot felul de uleiuri de bucatarie cu denumiri de marci celebre... Of, si-acum am pe etajera o sticluta cu ”nimic” in ea, pe care am luat-o crezand ca am inventat eu roata si am negociat O ESENTA de parfum cu doar 20 euro... :D Si ma laudam, in minte, ca am fost mai tare la negocieri decat vanzatorul! :D

Concurs Invisible spunea...

Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!

innuenda spunea...

Motanes, je?! Jamais! :D

Carla,:))) oricât de bune negociatoare am fi noi, tot ne păcălesc! :P Iar in Egipt unde banu-i aproape animal sfânt, unde bacșișul intră în banii de excursie, cu atât mai mult...

Anonim spunea...

Eu, anadana,n- am inteles:cum te-a lasat inima sa probezi chestiile acelea dupa ce-ai aflat despre chinurile bietelor animalute? cum a putut atenta la inteligenta ta un biet turc-italian-comerciant-get-beget?cum(pardon!),care a fost pretul sacoselei negre?(CAAAT?),ce-a spus sotiorul tau in masina princiara la intoarcere?etc.off!

cristina spunea...

Innu, la fraza asta am ras cu lacrimi: "intuisem că de banii ăia am putea cumpăra un portofel gol, ca să aibă celălalt portofel, rămas gol, cu cine se juca".

Bietele cincille (si animale jupuite in general) ... :(

innuenda spunea...

anadana, cris, așa fetelor, culpabilizați-mă! :))) Recunosc, atunci când port o blană sau când mănânc carne nu mă gândesc la fața animalelor de proveniență. Și mieii mi-s simpatici, sărăcuții, și tot degeaba! Cred că sunt o prădătoare! :D

motanes spunea...

Mă scuzaţi că vă întrerup, textul ăsta l-am terminat. Mai aveţi vreunul?

innuenda spunea...

Motanes, subtil ca de obicei! ;)

redsky2010 spunea...

interesanta sesiunea de cumparaturi si am senzatia ca te-ai simtit rasfatata. banii nici nu mai conteaza ;)

innuenda spunea...

Redsky (și mie îmi place cerul acela roșu, deși confund răsăriturile cu apusurile uneori), a fost amuzant. Nu m-am putut simți răsfățată pentru că mirosea treaba a marketing și asta mă crispa puțin. :))