duminică, 10 octombrie 2010

TALLOUZI

O iubise enorm. Din prima zi când a văzut-o a știut că trebuie să o aibă. Să fie ”habibti” a lui. Ea nu a băgat de seamă uimirea din ochii cu care Tallouzi o privea, ca pe o mică minune, așa că a rămas, o vreme, în afara camerei obscure din mintea bărbatului care o idolatriza.

Nici când a intrat acolo nu a fost pentru că așa-i fusese voia, ci pentru că arabul o îmbrâncise în fața unei situații pe care ar fi preferat să nu o gestioneze vreodată. Dar viața, mai răbdătoare ca noi, răzbună, până la urmă, totul. Și exact așa s-a întâmplat și de data asta.

Tallouzi era student la Medicină în ultimul an și deja se prezenta Doctor Tallouzzi. Nu era vreo frumusețe. Era ceva mai scund decât ea, brunet, cu ochii de culoarea leușteanului fiert. Nasul îi era cam mare, ochii cam mici și gura ca un cioc de papagal. Și totuși, era simpatic! Avea umor, păr cârlionțat, personalitate și talentul unic de-a te prinde cu garda jos, printr-o sinceritate brutală.

Cred că-i plăcea și sexul destul de mult lui Tallouzi, dar, hei, cui nu-i place să arunce primul cu piatra! Totuși, povestirile lui, micile lui istorioare aveau cumva în ele ceva bolnăvicios legat de sex.

Odată îi povestise cum, într-o zi de practică în care se plimbau cu profesorul pe la patul bolnavilor, fusese singurul care pusese un diagnostic corect unei nimfomane care povestea agresiuni sexuale închipuite.

Altădată îi istorisise cum se masturbase într-o vară folosind un pepene roșu. Deși se amuza depănând tărășenia, venise cu așa detalii de ceasornicar și își descrisese cu o asemenea voluptate senzațiile trupești și temerile de a nu fi descoperit în timpul sodomizării bietului fruct, încât aproape instinctiv ea făcuse un pas în spate. Bietul Tallouzi! Habar nu avusese atunci despre retracția ei!

Și totuși ceva îi apropiase, până la urmă. Uneori se surprindea uitându-se cu duioșie la el, deși povestea lor avusese un început urât.

Nici n-apucaseră să se cunoască prea bine, când, netam-nesam, bărbatul îi ceruse imperativ să fie împreună. Ea râsese uimită de așa îndrăzneală și-l refuzase amuzată, aproape tachinându-l. Dar Tallouzi reacționase neașteptat de rău, amenințat-o cu lucruri de speriat și cu o privire de om nebun!

A fost sigură în acea zi fatală că are de-a face cu un individ cu mansarda deranjată și, după ce a depășit groaza acestei descoperiri, a plănuit să-i pună ordine-n lucruri, vindecându-i prin psihologie inversă nevoia de a o iubi.

Avea să fie cu el zi de zi și minut de minut, avea să-l strivească definitiv cu prezența și cu capriciile ei, să-l covârșească, să-i anuleze orice intimitate și orice nevoie personală de sine, avea să-i posede timpul și spațiul până la sufocare, până-ntr-o zi- spera ea nu prea îndepărtată, când el nu ar mai fi suportat și i-ar fi cerut să plece, obosit de atâta acaparare.

E drept, în acel moment până și ei i se păruse neverosimil un asemenea plan, dar era singurul pe care-l avusese la îndemână la vârsta aceea. Cât de înțeleaptă să fii la 21 de ani, dintre care 19 petrecuți sub poala molatecă a mamei?! Fusese pur și simplu o probă de improvizație pe care i-o dăduse viața și singurul mod de a-i contramanda amenințările!

De unde să fi știut ea că în acea zi consimțise involuntar să-i marcheze viața bărbatului aceluia cu apucături de beduin, care, în loc să o invite la restaurant, avea să-i aducă în fiecare seară pui la rotisor, în camera lui, mobilată sumar cu perdele din satin roz, mochetă și doua saltele suprapuse în loc de pat?

De unde să fi știut cât o să-l coste acceptul ei pe străinul acela, care mânca orezul direct cu mâna, stând turcește pe mochetă și care o mângâia noaptea pe părul întunecat, ținând-o în brațe în timp ce ascultau Claudio Baglioni până adormeau? Cum să fi intuit măcar că pentru un om care iubește cu o pasiune bolnavă nu există agonie mai mare decât absența iubitei, nici fericire mai deplină decât sufocarea cu prezența ei?

După cum spuneam, viața răzbună, până la urmă, totul. Iar Tallouzi avea să fie victima propriei sale dorințe. Lui nici prin gând nu-i trecea că se îndrăgostea imposibil, precum un gardian de deținutul hotărât să evadeze. Petrecea, într-o inconștiență fericită, alături de ”habibti a lui”, zi după zi și lună după lună și cu fiecare nouă secundă care-i găsea împreună se călea și oțelul implacabilei despărțiri ce avea să-l lovească, amenințând să facă de nesuportat amintirea acelei iubiri.

Dar nostalgiei nimeni nu i se poate sustrage, pentru că ușa spre trecut este deopotrivă de batantă și dinafară și dinăuntru. În apele tulburi ale acelei amintiri avea să se scalde și ea, mulți ani după ce totul se va fi sfârșit...

Așa cum știu că face încă și acum, când ascultă Claudio Baglioni și perdele de satin roz, apărute de nicăieri, încep să fluture în liniștea nopților în care Tallouzi, de cine-știe-unde din lume, îi mângâie cu gândul părul întunecat.


Claudio Baglioni - Sabato Pomeriggio
Asculta mai multe audio diverse

15 comentarii:

Marian S spunea...

Mai rămîne să aflăm cine este Tallouzi ...

motanes spunea...

Dragostea este ca vărsatul de vânt. Se vindecă, dar cu cât e mai zgândărită, cu atât lasă urme mai adânci. Toată viaţa.

innuenda spunea...

Tallouzi? Un personaj, nu vi se pare? :D

Motanes, deci să nu ne mai scărpinăm când ne mănâncă? :)))

xxl spunea...

In privinta lui Tallouzi, sunt aproape sigur ca stiu ce face acum, in schimb, in privinta ei, ma tem ca nu pot avea nicio idee.

innuenda spunea...

Xxl, ea ascultă uneori Claudio Baglioni și, când se întâmplă asta, se lasă mângâiată pe păr de amintirea lui. Habar nu are ce face el. Prietenii spun că ar trăi pe undeva prin Germania și că ar fi de ceva vreme acum, fericitul tată al unei fete căreia i-a dat numele ei. :)

Marian S spunea...

Nu mă interesează cine este Tallouzi ! Voiam să zic: Mai rămîne să aflăm cine este Tallouzi ... că restul l-am înţeles.

innuenda spunea...

Mariane, oi fi înțeles tu, dar eu nu explicam nimic! :))) Doar vă făceam cunoștință cu Tallouzi și povestea lui de iubire neîmplinită!

Și pentru că m-a provocat xxl, uite,am dat și un bonus, o continuare a poveștii.

Urmează eventual ca ea să plece în Germania într-o vacanță și să-l întâlnească întâmplător. Sau el să vină în România pentru studii doctorale. Sau el să ajungă un psihiatru renumit sau ...altceva.:)

În principiu, urmează ce vreți voi. Faceți ce vreți cu personajele mele! Atâta timp cât o faceți în mintea voastră, nu mă bag! :P

xxl spunea...

Bine mai, dar nu e bine sa lasi personajele la cheremul mintii noastre. S-ar putea intampla sa le invatam lucruri rele. Oricum responsabilitatea parentala iti apartine. In ceea ce ma priveste, nu voi recunoaste nimic daca se va ajunge la judecata :D Sau poate ca imi voi cauta un avocat bun :)

innuenda spunea...

xxl, vezi să nu fie conflict de interese! :-)

Anonim spunea...

Personaj? jur ca l-am intalnit! nu, perdelele nu sunt roz...se aude clar muzica - Claudio Baglioni( asculta anadana)

innuenda spunea...

Nu sunt roz? Dar cum sunt, anadana? :-))

Carla spunea...

Bun. Ma duc chiar acum sa pun de-o ciorba, sa vad si eu ce culoare are leusteanul fiert.

Restul e tacere. :)

innuenda spunea...

Așa să faci, ”habibti”! :))))

Ghem spunea...

mie mi se pare foarte trista povestea asta, ca toate povestile de dragoste care se termina...

innuenda spunea...

Așa a și fost. A fost o poveste tristă de iubire. N-am spus decât 1% din ea. Restul a făcut Baglioni.