luni, 29 noiembrie 2010

Ziua teneșeilor colorați

Nu mă mai interesează nimic. Poate că așa vine bătrânețea, cu dezinteres aproape total. Nu mai prea am chef să ies. Nu mă mai trage ața să scriu. Mă calcă pe nervi orice telefon, fie el de serviciu sau semn de aducere prietenească aminte. Vacanțele mi-e aproape indiferent unde le fac, atâta vreme cât mă ajută să uit de automatismele de fiecare zi. De planuri, nu mai zic! În locul acelui ”hai să facem planuri”, de odinioară, a apărut schimonositul ”hai să ne hotărâm odată, că prea o lălăim”.

Vine în viața tuturor un moment când prietenii și-i descoperă neprieteni, colegialitățile complezențe, profesia sursă de venit, viitorul o apropiere de moarte. La mine ăsta e prezentul! Nu-s deprimată. Doar reprimată. Mă abțin din curtoazie socială să-mi vomit lehamitea care mi s-a adunat în toți porii. Îmi reprim greața de rutină și de aparență. De suficiența profesională și lipsa de repere din jur.

E ca și cum ai obosi să te mai tot scălămbăi în baletul ăsta social care e doar pierdere de timp pentru ființă. Cumva firul se rupe interior și orice ai face apoi, e o cârpăceală. Și-ți vine să spui șefului: ”hai, sictir!”, să-i trântești telefonul prefăcutei, ușa în nas nepoftitului și, în general, să lași dracului orice treabă ai avea pentru că vor alții. Să alegi doar cheful tău. Doar lucrurile tale. Lucrurile și oamenii tăi. Cu care îți face plăcere să continui la infinit...

Cu oamenii e simplu: nu-s prea mulți. Mă gândesc, totuși, că aș avea o problemă în a hotărî imediat ce lucru-mi place, pentru că, precum spuneam, nu prea mai găsesc, de o vreme, plăcere în nimic. Doar în răstimpuri mă mai scoate din greața asta generală vreun spălat de geamuri într-o zi cu soare sau vreo pereche de teneșei colorat-înflorați, găsiți întâmplător într-o geantă din vremea studenției. Bun și atât. Decât nimic...!

Uite, mai bine în loc să mimez cu ceilalți ziua națională, pe 1 decembrie, decretez ziua mea. Și o sărbătoresc așa cum se cuvine: singură. Îmi pun teneșeii colorați, blugii sfâșiați, tricoul cu număr, îmi pun mitene și fular de lână mov și ies să-mi spăl geamurile...

...dar dacă n-o fi soare pe 1, tot degeaba!

20 de comentarii:

xxl spunea...

Cand ai mai vazut sa fie soare de 1 decembrie? :( Te pot ajuta intr-un singur mod: sa-ti mai ofer niste geamuri de spalat, daca ale tale se dovedesc insuficiente :)))

Marian S spunea...

Cum e mai corect: ``Bine ai venit in Club`` sau ``Imi pare rau ca ai intrat si tu in Club`` ???
Grea intrebare, te asigur.
Ca unul cu ceva vechime in acest club iti pot spune doar atit: intreaba si ti se va raspunde.
Am si o veste proasta (asa, de luni) : e un mic inceput de depresie, din pacate.
Ai doua ``ancore`` care te pot ajuta in acest caz: situatia material-profesionala buna si situatia relational-sentimentala buna. Nu te intreb despre ele (si nici nu e bine sa le expui aici) dar iti pot spune din proprie experienta: sa vezi ce SUPER este cind s-au dus dracului amindoua !!!
Capul sus ! Pina in 2012 mai e un pic.

motanes spunea...

De'aia îşi iau femeile amanţi: din plictiseală. Când mă gândesc că la tine nu e nici o şansă pt "ieşirea" asta... chiar sunt îngrijorat. Mai ales că pe 1 Decembrie o să plouă.
Mai treci pe aici, dacă vrei, ne enervăm reciproc! Aşa mai trece timpul. Singurul virtuos dintre noi. ;)

innuenda spunea...

Xxl, dar tu când ai mai văzut 22 de grade la sfârșitul lui noiembrie? :P Eu zic să fim optimiști, nu de alta, dar geamurile astea chiar trebuie spălate! :))

Așa, deci, zici că mă ajuți cu niște geamuri de spălat: de unde și vorba: apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur! :D

Mariane, dom' doctor, numa să nu-mi prescrieți și-o cură de lipitori!:))) Acum pe bune: deși sunt o persoană sensibilă, temperamental, cred că sunt total nedeprimabilă! Din constatările mele de până acum, zic. Viitorul poate aduce oricui orice. Dar crede-mă pe cuvânt: nu-s în depresie, înainte de depresie sau după ea. Nici măcar deprimabilă nu-s.

Însemnările mele despre lehamite nu au legătură cu sufletul, ci cu observația lucidă a ceea ce se întâmplă în jur. Altfel: nu-s tristă aproape niciodată, iar când sunt nu durează mai mult de o zi, nu mă simt niciodată descurajată, văd în orice jumătatea plină, nu m-am gândit în viața mea la moarte ca la o eliberare...etc, etc. Deci nu.

Și nici nu cred că e vorba de ancore, cât de fel de a fi. Am avut și eu perioade în care eram singură, fără job, în care mi se întâmplau tot felul de ghinioane, unul după altul și nu m-au schimbat/destabilizat în vreun fel. Nu m-am simțit nici nefericită, nici învinsă, nici neputiincioasă sau altcumva.

Sunt nedemontabilă! Parol!
Și cred că am mai zis asta: NU SUPORT depresivii, plângăcioșii, negativiștii, resemnații, descurajații, nefericiții, fataliștii...:P

Uite, Motanes m-a perceput mai corect! Bine, noi doi ne și cunoaștem mai bine...:-)
Motanes, a-ți face un amant de plictiseală este dovadă de mare superficialitate! Nu e cazul meu. Eu fac parte din categoria care, dacă și-ar face un amant, ar face-o din rațiuni superioare. :))

Plouă pe întâi?! Asta e, ghinion de neșansă! Atunci o să pictez și-o să beau cocktailuri. Singură. (da, de echipat mă echipez la fel!) :P

innuenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Marian S spunea...

Dar e bine sa fim optimisti, chestia asta n-o contrazic.

Jocul orb spunea...

poate ca nu erai deprimata dar cu siguranta ca m-ai speriato-deprimat. M-am certat si cu arabul de la nonstopul din colt pentru ca-mi cantarea fructele cu cosul cu tot.

Sper sa treaca plictisul asta ca mai vreau povesti entuziasmate de viata pe blog :)

innuenda spunea...

Hahaha, Olivia, deci arabul și-a furat-o, de fapt, din pricina mea? :))))

De lehamite am și uitat. Plecăm la Londra de Revelion și deja fac aranjamente de călătorie și party! :)

Anonim spunea...

Daca tu vrei mov, treaca de la mine, eu preferam rozaliu...Ma uit la fotografie si zau ca ar merge! Am,insa, o spaima:sunt cam plangacioasaaaa.si anadanaaa

innuenda spunea...

Anadana, pe tine te iubesc oricum! :-)
Cat despre roz, nu-mi stă rău, e drept, dar mă regăsesc mai mult în mov, violet, indigo, bordo...și altele. :)

Marian S spunea...

Ziua teneseilor a trecut.
E vremea cizmelor, zic.
Si a unui nou articol, evident.

innuenda spunea...

Mariane, zici? :)) E vremea colindelor, a cumpărării de cadouri pentru cei dragi și a curățeniei de Crăciun...dacă mă întrebi pe mine! Dar am reținut reclamația și vad cum o rezolv! :-)

motanes spunea...

Vezi-ţi de cadouri şi spirt pe geamuri! Când o să scrii ceva, după ce dintre cei mai aprigi cititori se vor fi plictisit să facă dâre de pomană pe aici, te vei declara mâhnită de micul număr de oaspeţi şi vei trage pripită socoteală că şi dacă scrii şi dacă nu scrii... tot aia e.

Dar nici eu nu mai am aceeaşi putere de convingere de odinioară, câtă vreme şi în ceea ce mă priveşte dau sârg cu păreri de rău, doar, că-s ce nu eram...

Numa' trag nădejde că-i doar o părere şi vom fi din nou ce-am fost, dacă n-o fi să fie chiar mai mult. Ar fi tare fain să şi vrem...

Crăciun fericit!

innuenda spunea...

Hai mă, motănel, mă emoționezi așa, de dimineață, pe inima goală! Zău că vreau și eu să fim ce-am fost și chiar mai mult. Dar cum facem, ai vreo idee? :))

Marian S spunea...

Motanes, activeaza RSS-ul.

motanes spunea...

Innuenda, mă gândesc. Deci exist.

Mariane, şi dacă e activat RSS(de când e blogul ăsta) ce ar mai trebui să fac?

Marian S spunea...

La multi ani, motanes.

cristina spunea...

Craciun fericit, Innu!

buburuza75 spunea...

Cred că ș-acum mai zăbovește câte unul, uitându-se lung la geamurile tale. Nu vreau să mă gândesc ce-o fi fost de ziua națională!
Crăciun fericit ;)!

innuenda spunea...

Cris, bubu, multumesc de urari! Crăciun fericit și vouă!

(Hehehe, Bubu,ești drăguță! Data viitoare, cred că o să te sărut! :P )