duminică, 26 decembrie 2010

În stare de Crăciun

Nu știu ce ce, dar mie înainte de Crăciun, de fapt cam de la începutul lunii decembrie, în fiecare an mi se încurcă treburile: nu-mi iese aia, îmi cade ailaltă...în fine, cum s-ar zice îmi merge prost. Abia din ziua Ajunului, toate se șterg ca prin farmec și rămâne numai starea aia de colinde, și de bine, și de acasă în toate.

Mă gândesc atunci, că poate Dumnezeu își pune barbă albă și ne încearcă, mai în glumă mai în serios, cu tot felul de necazuri secundare, ca să ne determine să prețuim mai mult bucuriile primordiale. Precum Nașterea Domnului. Ori familia reunită.
(între noi fie vorba, am știut dintotdeauna că nu degeaba se spune ”necunoscute-s căile Domnului” și m-am așteptat –cumva în ciuda existenței sale, de-a dreptul clasice- la neconvențional din partea lui Dumnezeu).

Și fiindcă veni vorba de neconvențional, nu mai obișnuiesc să formeze grupuri de colindatori băieții de la teologie? Ți se ridica părul pe tine când începeau să cânte cu vocile alea, aproape nepământene, care făceau să răsune holul blocului mai ceva ca Scala din Milano! Anul ăsta, însă, nu am mai auzit decât pocnitorile din cartier și pe vecinul de vizavi înjurând-o strașnic pe nevastă-sa până spre ziuă!Omului nu i-a reușit, se pare, treaba cu intratul în starea de Crăciun! Whatever...

Crăciun fericit tuturor prietenilor mei virtuali și un An Nou cu sănătate, în care să aveți multe bucurii și multă iubire de împărtășit celor dragi!

20 de comentarii:

Marian S spunea...

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la zilele copilariei, cand lega mama o sfoara cu motocei si eu ma jucam cu ei ... si, la ceas de Ajun, veneau cete de colindatori prin cartier... ca atunci stateam intr-un cartier modest de case, in care oamenii se cunosteau si aveau o viata cam ca cea descrisa de marii nostri scriitori - viata ca la tara.
Apoi m-am mutat la bloc (demolari ceausiste) si am schimbat putin obiceiurile, desi unele s-au pastrat. De exemplu: acesta cu studentii de la teologie care canta prin blocuri. La mine au fost inainte de Craciun chiar si acum, in anul de gratie 2010. Sa nu te superi, INNU, dar cred ca ni se trage de la... cartier. La mine, in Titan, locuiesc oameni obisnuiti. Banuiesc ca acei colindatori au inceput sa ocoleasca unele dintre cartierele selecte, stiu ei de ce. Daca gresesc, sa fie pacatul meu si te rog sa ma contrazici. Iar daca nu gresesc... ce sa zic, nimic nu mai zic. Decit asta: Craciun fericit tuturor si un An Nou cu tot ce va doriti.

Nea Costache spunea...

Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

motanes spunea...

ho,ho,ho
la multi ani
am intrat de pe un laptop,de la un prieten, unde nu merge butonul de shift.

marian s., este ca Innuenda pare genul de om care traieste in Cartierul francez [Semnul intrebarii]

innuenda spunea...

Mariane, nea Costache, motanes,sărbători fericite și vouă și...la mulți ani de-acu', deh, Crăciunul s-a cam dus!

Marian S spunea...

Mai motanes, nici de data aceasta nu mi-a mers provocarea. Am tot sperat ca se da de gol si spune unde sta dar... mai am de muncit la faza asta.

Lady Rosenred spunea...

Sarbatori fericite! :)

Carla spunea...

La multi ani linistiti si plini de... "viata"! ;)

elite spunea...

Multi ani fericiti, plini de bucurii si realizari!Visele ce nu s-au implinit in 2010 sa-si gaseasca realizarea in 2011!
Eu am avut norocul sa fiu colindata de studentii de la teologie anul acesta..e minunat...
La multi ani ,Innu!

nuclearrr spunea...

Sarbatori frumoase, Innu!
Daca ne spuneai, teleportam colindatorii de pe la noi: au fost destui si-au cantat cu suflet...

Cristina spunea...

Ai iesit din starea de Craciun pentru a intra in cea de Revelion? La multi ani, Innu! Un 2011 frumos, cu sanatate si moral bun langa cei care-ti sunt dragi!
Cu simpatie,
Indianapolienii

Marian S spunea...

Frumoasă starea de Crăciun.
Numai să nu ţină pînă la Paşte !

innuenda spunea...

Vă mulțumesc tuturor pentru urări și vi le întorc însutit! La mulți ani buni!

diaconu Eusebiu spunea...

Dacă nu-s prea endescret!
V-aţi trezit sau încă visaţi!
GATA SĂRBĂTORILE DE IARNĂ!
Vrem a citi şi nu avem ce!!!!!

Nea Costache spunea...

Paul are nevoie de ajutorul nostru! Te rog sa preiei acest articol sub forma de leapsa pentru a mediatiza cazul lui!
http://www.neacostache.com/2011/01/21/apel-catre-blogosfera-un-copil-are-nevoie-de-noi/
Multumesc!

Marian S spunea...

S-a schimbat poza. E clar, in curind avem si articol nou.

o.p. spunea...

Hei, Innu! A venit primavara! Acum, cand un cititor fidel si vechi a revenit pe blogul tau, tu nu esti. :( Astept noi scrieri, mi-e cam dor de ele. Pup

Marian S spunea...

INNU, vezi că îţi închid ăştia blogul, dacă eşti inactivă mai mult timp ! Nu e păcat ?

innuenda spunea...

Mariane, pe bune?!? Pai atunci să încep să vă pun videoclipuri, maxima zilei, câte un banc ceva...:))) Că zilele astea sunt mai mult avocat decât scriitoare! Nu-mi stă mintea decât la treburi juridice! De aici și pauza asta așa de luuungă.

Vă salut cu ocazia asta pe toți care mai sunteți prietenii Innuendei-celei-puturoase! :P

Marian S spunea...

Am zis eu că o ţine pînă la Paşte ? Am zis ! Nu mai profeţesc în viaţa mea, promit. O să-mi zică lumea că am avut gura poleită...

motanes spunea...

Nu e reflex condiţionat. Dar mai trec, din când în când, pe aici. Mă uit după tine... sperând să mă regăsesc pe mine. Era o vreme...