luni, 22 martie 2010

A murit Mile

Sub casca lui de război o să se adăpostească de-acum amintirile. O lume întreagă a tăcut azi pentru totdeauna.

Rămas bun, Mile Cărpenișan!


Asculta mai multe audio Muzica

sâmbătă, 20 martie 2010

Câte mile mai are de străbătut Mile

Mile Cărpenișan e un suflet mare. E un Joshua, cu trup de luptător și suflet de copil. Nu-l cunosc personal, dar am simțit asta din tot ce a scris și din tot ce a spus, din tot ce a arătat și din tot ce a încercat să ascundă. Dar mai ales din tot ce-a făcut. Nu întâmplător, cel mai recent articol din blogul său este o campanie pentru viața unui tânăr din Timișoara. Ce ironie a sorții!

Mile a făcut atâtea reportaje emoționante despre războaiele altora, dar astăzi el este cel care are nevoie de un reportaj despre războiul lui. Am aflat în seara asta, de la niște prieteni comuni, că originalul, curajosul, dragul de Mile Cărpenișan se află pe un pat de spital, culmea, tot din Timișoara, luptându-se pentru viața lui.

Am dat o căutare rapidă pe google și m-am îngrozit: veștile proaste despre starea sănătății lui veneau stol întunecat către ochii mei. Erau cuvinte pe care nu le poți întâmpina decât în transă când vine vorba de oameni pe care-i prețuiești...

Am vrut să nu mai citesc nimic. Să acreditez ideea că poate, din dorința de senzațional, niște ziariști fără scrupule s-au jucat făcând metafore negre. Dar apoi mi-am dat seama că, dacă e adevărat, nu e timp de pierdut.

Cineva acolo scria că Mile este la Spitalul Județean din Timișoara și are nevoie urgent de sânge A2 pozitiv. Nu știu dacă mai e de actualitate informația, dar dacă este, să facem totul să-l ajutăm. Mile Cărpenișan trebuie să mai străbată încă multe mile prin viață. Nici nu concep să se oprească tocmai acum.

later edit@ De pe blogul Simonei Ionescu am aflat informații prețioase: despre cum poți dona sânge și despre starea lui Mile actuală.

duminică, 14 martie 2010

PR cu miză rapidă

Am o ”prietenă” care de când o știu face la fel. Nu mă caută cu anii. Apoi o face și pare să fi căzut în patima socializării imediate. Vreo două săptămâni mă sună, insistă să ne vedem, mă văd cu ea aproape cu forța, eventual îmi dă, cu acea ocazie, și vreun cadouaș gen:”m-am gândit la tine când l-am văzut”.

Ei și, nimic anormal, ați putea spune! Doar că, fiecare revenire a ei se ”întâmplă” în proximitatea unui eveniment de genul :”mă mărit”, ”am botez”, ”m-am despărțit”, ”am demisionat”...De când am observat coincidențele astea bizare, am înțeles că fac parte dintr-un program de PR cu miză rapidă. Femeia creează evenimente, ca să-și mediatizeze viața și să-mi obțină favorul.

Foarte asemănător cu ce mi se întâmpla pe când eram liberă să fiu curtată de bărbați.

sâmbătă, 13 martie 2010

Martie, 13* - Contrapunct

Îmi place cum dai din mâini, în timp ce vorbești la telefon. Palmele tale se aruncă în afară, ca-ntr-o mimă de fântână arteziană. Apoi se ridică odată cu tonul. Fac acoperiș. Se coboară cu vocea. Tresar artistic, la frânturi de cuvinte, ca și cum ar indica ciupirea unei singure corzi. E o orchestră dirijată de inutil, mă gândesc. De ce ai gesticula pentru un interlocutor care nu te vede?! Apoi revin. Mă răzgândesc, e ca și cum ai spune la ce bun să cânți, dacă nu te ascultă nimeni...

Tu nu știi nimic. Gestul tău continuă să întrebe. Răspunde, exclamă, apasă pe sens ca pe-o pedală. Cuvintele-s doar contrapunct. E un one-man-show pe scena asta, iar eu sunt spectatorul din primul rând al unei săli cu un singur loc ocupat. Esti happeningul meu.

Apoi se lasă liniștea. Doar privirea-ți trasează, în ritm de bocanci militărești, poteci prin aerul camerei. Clipești rar, ca un general peste o hartă de război. Și nu știu dacă-i vorba despre alura de strateg, dar, așa cum stai, preocupat, ai aerul cel mai firesc din lume. Cele mai bune instantanee cu tine acum le-aș trage.

Merg cu privirea, tiptil, pe urmele ochilor tăi. Nu e nimic pentru mine acolo. Sunt o iscoadă fără cauză. Mă opresc la perete, mă izbesc de fereastră, de podea, de mobilă, în timp ce tu treci dincolo de toate straturile palpabilului. Ochii tăi se întâlnesc în secret cu gândurile tale. Și n-au chef de mine.N-au chef decât să vadă ce-i de făcut.

Îți inspectezi, cu degetele răsfirate, barba de-o zi. Apoi te lași în fotoliu, cu mâinile încrucișate la ceafă. Ochii tăi se întorc în sfârșit acasă, în ai mei: ”Futu-i mama mă-sii de treabă! Iar e martie,13. Am mai îmbătrânit cu un an.”

* La mulți ani, jumătății mele, care azi împlinește 37 de ani!