duminică, 26 decembrie 2010

În stare de Crăciun

Nu știu ce ce, dar mie înainte de Crăciun, de fapt cam de la începutul lunii decembrie, în fiecare an mi se încurcă treburile: nu-mi iese aia, îmi cade ailaltă...în fine, cum s-ar zice îmi merge prost. Abia din ziua Ajunului, toate se șterg ca prin farmec și rămâne numai starea aia de colinde, și de bine, și de acasă în toate.

Mă gândesc atunci, că poate Dumnezeu își pune barbă albă și ne încearcă, mai în glumă mai în serios, cu tot felul de necazuri secundare, ca să ne determine să prețuim mai mult bucuriile primordiale. Precum Nașterea Domnului. Ori familia reunită.
(între noi fie vorba, am știut dintotdeauna că nu degeaba se spune ”necunoscute-s căile Domnului” și m-am așteptat –cumva în ciuda existenței sale, de-a dreptul clasice- la neconvențional din partea lui Dumnezeu).

Și fiindcă veni vorba de neconvențional, nu mai obișnuiesc să formeze grupuri de colindatori băieții de la teologie? Ți se ridica părul pe tine când începeau să cânte cu vocile alea, aproape nepământene, care făceau să răsune holul blocului mai ceva ca Scala din Milano! Anul ăsta, însă, nu am mai auzit decât pocnitorile din cartier și pe vecinul de vizavi înjurând-o strașnic pe nevastă-sa până spre ziuă!Omului nu i-a reușit, se pare, treaba cu intratul în starea de Crăciun! Whatever...

Crăciun fericit tuturor prietenilor mei virtuali și un An Nou cu sănătate, în care să aveți multe bucurii și multă iubire de împărtășit celor dragi!