vineri, 15 aprilie 2011

Amante disperate

În primul rând, fiți blânzi cu ele! Pentru că încă poartă roz pe dedesubt. Nu vă luați după corsetele lor cu jartiere negre, nici după tocurile lor stiletto. Când ați închis ușa în urma voastră, amantele plâng ca niște copii. Răsfățați.

Amantele sunt femeiuști, nu femei. Ființe rătăcite, vulnerabile, în căutarea unui protector. Sunt naive, amantele. Atât de naive încât speră, de fiecare dată, că au stârpit foamea de femei a bărbatului care le devoră. Că-s ultima frontieră a iubirii lui. De la ele ar trebui să înceapă, nemărginită, fericirea bărbatului însurat.

Sunt sincere de fiecare dată când se consideră mai bune decât femeia-cealaltă. Soția. Doar e fapt dovedit: părul ibovnicei nu miroase niciodată a mâncare bună, ci a plăcere nebună. Amanta e mai interesantă, mai intelectuală, mai rafinată. Și mai ales respectă dreptul tău, ca bărbat, de a alege ce e mai bun. Pe ea.

E o ființă credulă, amanta. Ea crede cu disperare că a fost prima și că va fi ultima amantă a ta. Crede minciuna dormitoarelor separate. Crede în nefericirea ta de bărbat căsătorit. Crede tot ce vei vrea tu să o faci să creadă. O poți convinge și de drama rutinei și de eșecul normalității, chiar dacă asta o va opri să recunoască vreodată că se visează, în ascuns, soție. Amanta se va declara femeie liberă, modernă, fericită așa: de-a pururea amantă, nevastă niciodată.

Cele mai disperate amante sunt soțiile adultere. Ele au eșuat de două ori. Sunt un fel de femei care se bagă în patul amantului cu mască pe față și bigudiuri, ca să-i prăjească, mai târziu, șnițele soțului, în dessous de mătase. Amantele-soții bâjbâie prin întunericul din propria lor viață, după comutatorul vreunui sens.

În piața publică a lumii, ele n-au, ca femeile libere, scuza că-și caută fericirea. Nici ca bărbații, scuza testosteronului. Sunt victimele propriei vanități. Sau ale propriului libidou.

Asta nu le va împiedica să pretindă mariaje imposibile, cu un bărbat care fie-i violent, fie impotent, fie homosexual. Trebuie să recunoașteți, amantlâcul dobândește carate când devine evadare din temnița ororilor, drept la orgasm ori amicală acoperire! Dar nu vor spune niciodată că soțul lor doar le neglijează. Pentru că ele, mai ales ele, nu au nevoie de mila nimănui.

De aceea, oricât de disperate ar fi amantele, nu vă grăbiți să le compătimiți! La final ele se trezesc. Își șterg rujul de pe buze cu dosul mânecii de la taiorul Chanel și pleacă să cucerească lumea, cu pieptul gol. Și, deci, rece.

21 de comentarii:

Marian S spunea...

Eu un singur lucru nu înţeleg: ce-ai cu ele ???

innuenda spunea...

Numai ce se vede, Marian, vorba vânzătoarelor comuniste! :D

o.p. spunea...

Cam putine comentarii la postul acesta. Unde au disparut toti cititorii, toate parerile pro si contra? Se simte cineva vinovat(a)?
Eu personal te aprob, insa, daca ar fi sa aleg intre o amanta sotie si o amanta fara vergheta pe deget, as alege-o pe prima, ca sigur ar mai avea ceva treaba prin casa din cand in cand si mi-ar mai trimite sotul si pe la mine.
;))

Anonim spunea...

Fata, ce-mi place cum scrii. N-am mai dat demult de un loc atat de viu si de personal - cu cateva exceptii, "afara" e un jeleu in care s-au amestecat politica, economicul, cancanul si povestile incolore ale fiecaruia. Poti sa nu postezi comentariul, primeste doar aprecierile mele. A bientot!

motanes spunea...

O altă viziune?
http://www.motanes.ro/suflet-de-curva/2007/12/

innuenda spunea...

Oti, nici poziția mea neutră cu privire la subiect nu inspiră la comentarii. Când nu e de notorietate cu ce echipă ții, nu se riscă nimeni să-ți aducă de ziua ta vreun fanion! :P

Cât despre alegerea: amanta-liberă sau amanta-soție, pe principiul decât sărac și bolnav, mai bine bogat și sănătos, eu aleg...amanta altuia! :P

Dragă Anonimule, întrucât mi-e penibil să mă adresez cuiva așa, te rog, data viitoare să-ți alegi și o identitate. Cât privește aprecierile tale-pentru care îți mulțumesc, dacă-s sincere- nu am de ce să le țin sub 10 lacăte. Ah, dacă mă-njurai, jigneai,agasai cu răutăți, atunci da, nu te publicam. Pe blogul meu funcționează cenzura! :))

innuenda spunea...

Motanes, mi-a scăpat postarea asta a ta în 2007 sau nu aveam blog pe atunci? Oricum,aș fi comentat la ea. Mă întreb cum.

xxl spunea...

Oau! E bine, e bine, subiectul asta atat de dezbatut de-a lungul vremii ar merita tocat marunt, marunt. Cred ca mai pot fi gasite fatete ascunse. E clar, amanta lui Anonim nu ar putea fi decat Anonima, iar amanta mea nu ar putea fi decat xxla :D

Spiderius spunea...

S-ar potrivi şi puţină muzică la cugetările tale..., chiar şi un pic de poezie ar merita femeile acestea.
Mi se pare că Alina Manole le dedică niste cântece şoptite în aceeaşi gamă care le (de-)scrii tu...
Rezonez şi eu :)

innuenda spunea...

xxl, interesant exercițiu de imaginație: ce fel de amant/amantă ni s-ar potrivi. Dar știi că păcatul începe cu un gând la păcat nu? :))
(o amantă xxl cred că e cel mai ușor de găsit; ele sunt mai tot timpul libere; bărbații au, în majoritatea lor, niște standarde din care nu mai ies!:P )

Cât despre Anonim, nu fi răutăcios! Nu poate caracteriza pe nimeni anonimitatea, cum nici notorietatea nu ar trebui să fie cheia de boltă a nimănui!

Spiderius, hai că merge Pino Daniele ca fundal muzical de lectură.
(iertare, dar nu știu cine-i Alina Manole.)

Anonim spunea...

Amante... amante...

Nu-mi imaginez că amantele plâng precum copiii răsfăţaţi. Nu cred că mai au inocenţa copiilor, nici răsfăţul unui părinte. Fiinţe rătăcite? Da, pe drumul dintre senzualitatea aventurii şi sclipirea jurămintelor eterne. Naive? Nu, mai degrabă subjugate de mirajul unui refugiu temporar, dar finalmente nesatisfăcător. Mai bune decât „femeia-cealaltă”? Nu! Amanta „e mai interesantă, mai intelectuală, mai rafinată” doar pentru că se măsoară cu „nefericirea” bărbatului care o caută. Dacă părul ibovnicei „nu miroase niciodată a mâncare bună” atunci e cert că ei îi lipseşte devotamentul după care tânjeşte orice bărbat adevărat. Plăcerea nebună? Câtă plăcere poate fi oare în clipa pe care ştii că trebuie să o abandonezi atât de curând?! Câtă plăcere e în clipa de care te poţi despărţi atât de frecvent?!

Soţiile adultere nu sunt amante; ele sunt biete corăbii care şi-au părăsit portul pe timp de furtună, trezindu-se apoi în mijlocul valurilor neîndurătoare ale suferinţei şi ale remuşcărilor. Soţia adulteră află curând că nu are nici dezinvoltura amantei libere, nici exerciţiul continuu al seducţiei. Pentru ea, gustul interzisei aventuri se preschimbă într-o cucută care-i picură încet-încet în inimă... Caratele la care a sperat se preschimbă şi ele într-o pată atât de murdară încât nu-şi poate permite să o includă nici în CV-ul propriu, nici în jurnalul ţinut ascuns. Din cauza asta, nu speră la mila nimănui, în timp ce asistă neputincioasă la judecata nemiloasă a propriei conştiinţe. Vanitatea şi libidoul nu mai reuşesc nici să o reabiliteze, nici să o apere destul de arşiţa regretelor.

După un timp, toate amantele se resemnează, „îşi şterg rujul de pe buze cu dosul mânecii de la taiorul Chanel şi pleacă să cucerească lumea”, cu sufletul gol, în căutarea unei fericiri dispuse să locuiască într-o fiinţă pustiită de propriile iluzii şi slăbiciuni... Într-un final, cele mai multe ajung la capăt de drum şi, după ce şi-au pierdut orice speranţă, ascultă renumita piesă melancolică „No Love, No Glory, Just Heavy Worry”.

(M.G.)

innuenda spunea...

:) Foarte frumos, M.G! Și foarte adevărat. Din perspectiva unui om moral, care judecă prin filtrul propriei conștiințe și cântărește cu propriul taler.
Dar oare câte persoane se lasă consumate de remușcări atunci când înșeală?

Câte fac, în numele conștiinței, pasul înapoi după primul impuls? Mă tem că prea puține. La restul, odată omul de alături trădat, se deschide autostrada drumurilor în afara binelui. Capătă imunitate. Și orice ezitare ar fi avut prima dată, se va fi dus ca și cum n-ar fi fost.

(uite, scriind așa, mă faci să regret că nu ți-ai făcut un blog în care să mai picuri, când ai puțin timp, inspirație!)

P.S. Mi-a plăcut scriitura și ți-am recunoscut-o după stil! ;)

Spiderius spunea...

Ascultă albumul "Luna pătrată" şi vezi că tema nu doar preocupă, ci se cîntă, se şopteşte, se ascunde după perdele, e tolerată, râvnită, acceptată...

innuenda spunea...

Sună interesant...:)

Marian S spunea...

Adevărul despre Pearl Harbour l-am aflat după mulţi ani, când nu ar mai fi suferit nimeni.
In acest spirit... vă rog să citiţi cartea autobiografică pe care o s-o scot peste vreo 30 de ani; deocamdată trebuie să pun batista pe ţambal în legătură cu subiectul.
Acest răspuns este, oarecum, şi pentru al treilea comentariu.

innuenda spunea...

Mariane, dacă dă Dumnezeu sănătate, ne-om citi și după 30 de ani! :)))

Liviu spunea...

Amantele sunt, e adevarat, mereu pe pragul disperarii, dar sunt "regine", detin suprematia in iubire, stiu ce inseamna clipa de satisfactie, pretuiesc fiecare secunda de bucurie si pe cea pe care o ofera, si pe cea pe care o gusta tainic.

Marian S spunea...

Îmi place poza cea nouă.

innuenda spunea...

Liviu, zici? :))

Mariane, și de mi-o spui la articolul ”amante disperate”? :))))

(poza e de aseară, de la masa de Paște în familie; i-am umblat la lumini și umbre pentru un efect mai dramatic!:D)

Anonim spunea...

corect cu amante -sotii
dar este un subiect tinut in secret si putine sotii-amante recunosc
doar daca sunt descoperite in flagrant-delict.deoarece fapta savarsitanu mai este incriminata in legea penala,s a dezlegat femeia de infractiuni.ADULTERUL FEMININ este la fel de raspandit ca cel masculin
ca exemplu elocvent am descoperit o pe sotia ca 6 luni a fost amanta unu scriitor de duzina,dupa perioada de jale in familie am avut falsa impresie ca s a cumintit iar in 2014 sa descoper ca are o relatie adultera din 2010 cu un coleg de birou.am 2 copii si ea nu recunoaste nimic,vrea sa si creasca copii si amantului nu i pot intenta proces pentru seductie,destramarea casniciei mele cai legiuitorul nu a incriminat nimic in Codul penal.
sunt absolvent de drept si sunt legat de maini si picioare in acest caz
asta e durere cu amntele -sotii in secret si nu recunosc
sunt multe si fac parte din institutia amantei clandestine-ilegale

aron
tg.mures

innuenda spunea...

@aron: și dacă ar recunoaște, la ce ți-ar sluji? Crezi că ai suferi mai puțin?
Ceea ce spui tu cred că e adevărat: femeile sunt la fel de adulterine ca și bărbații. Voi aveți testosteronul care vă împinge-n păcat, noi avem sensibilitatea. Pe voi vă fac knockout formele femeilor, pe noi vorbele, atenția bărbaților...șamd.
Personal, consider că o aventură a partenerului poate fi trecută cu vederea. Dar când chestiunea se tot repetă, cuplul ăla are o problemă de fond, care, mai devreme sau mai târziu, îi va sfărâma unitatea.