joi, 28 aprilie 2011

O partidă de sens

Privită cu un ochi rece, iubirea de semeni e o deviație de afect. Nu poți să dai mult, la multă lume și să saturi! Asta numai lui Iisus i-a reușit! Noi, ceilalți, iubim o dată, de două ori și apoi gata cu pâinile și cu peștii!

E mult mai simplu să te descurci cu iubirea, când vine sub formă de consumabil. Atracție și distracție. Nu contează câte jurăminte și-au făcut cei doi. Nu e nimic definitiv într-un ”te iubesc” de îndrăgostit. Pentru că îndrăgostitul care se ține de cuvânt este la fel de rar ca hoțul care se lasă de furat sau bețivul care se lasă de băut. Promisiunile lor sunt echivalente.

În plus, obișnuința poate dezarma iubirea înainte de a-ți intra în casă. Cu cât suntem mai apropiați de cineva, cu atât ne pierdem mai mult cordialitatea față de el. Ne permitem mai multe, ne deranjăm mai puțin pentru a-i face plăcere. Rând pe rând, se șterg toate fardurile sociale care ne-au aranjat personalitatea făcând-o dintru început agreabilă.

Este fix ca atunci când ești foarte beat și uiți de orice politețe socială. ”Fac lucruri de neînchipuit când beau”- spun unii, ”am tot soiul de apucături care, altfel, nu mă caracterizează”, mai adaugă. De fapt, abia atunci, când au pierdut controlul asupra lor, au fost, în sfârșit, ei. Beția e libertatea de a-ți asuma temperamentul, pulsiunile, fără cenzura conștiinței.

De aceea, când ajungi să te dezvălui, într-un final, partenerului, acesta are senzația că nu mai știe cine ești. Că nu mai are în față persoana de care s-a îndrăgostit. Crede că te-ai schimbat și de aceea nu te poate iubi. Dar tu așa ai fost tot timpul, doar că acum, din indolența adusă de obișnuință, nu te-ai mai obosit să-ți cosmetizezi defectele.

Probabil ăsta e cel mai comun motiv din pricina căruia eșuează atâtea relații -oricâte zile bune ar fi avut ele. Cei doi se despart, pentru că s-au cunoscut în sfârșit și, nemaiplăcându-se, nu și-au mai datorat nimic. Nici toleranță, nici respect, nici prețuire pentru lucrurile bune făcute împreună. La urma urmei, nimeni nu poate fi constrâns să păstreze amintirile frumoase în același clasor cu oamenii care le-au generat.

Și ar mai fi ceva, în afara hibelor uitate la vedere. Faptul că, practic, ne pierdem răbdarea față de partener, pe măsură ce ne pierdem interesul de a afla ceva, orice, despre el...Timpul împreună cu celălalt ne fagocitează curiozitatea, împuținând lucrurile de descoperit la acesta. Pur și simplu, nu mai e un teritoriu virgin și foamea noastră de cunoaștere, odată potolită, ne îndeamnă la siestă cu ochii în peisaj.

Desigur, nimic din toate astea nu se aplică atunci când e vorba de iubire adevărată. Dacă, însă, începeți să recunoașteți vreunul dintre simptomele descrise, știți ce aveți de făcut! Invitați-vă relația la o partidă de sens și dați împreună verdictul cel cinstit: despărțire.

4 comentarii:

motanes spunea...

Octavian Paler s-a exprimat mai bine decat pot gandi eu la ora asta: "Nu de putine ori, femeile si barbatii nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila unul de altul. In loc sa transforme insasi despartirea in ceva deosebit, de care sa-si aduca aminte cu duiosie mai tarziu, tarasc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urat."

Marian S spunea...

Articol încadrat corect: mama ei de mama noastră.

innuenda spunea...

Mariane, m-ai făcut să zâmbesc. Deci ”încadrat corect”...ca infracțiunile :))

Liviu, eu îți mulțumesc pentru că mă citești. În rest, ce pot să spun, iubirea e chestie de noroc. Eu cred că poți avea și mai mult de două iubiri într-o viață de om, dar la fel de bine poți avea ghinionul să nu ai niciuna.

xxl spunea...

Ca bine le zici! Doar ca sensul e de mai multe feluri: unic, giratoriu, interzis...:) Carevasazica incotro.