joi, 16 iunie 2011

Viața de-a-n boulea

Ne-am născut pentru un destin mare. Toți credem asta, în sinea noastră. Cel puțin o vreme. Avem nevoie să o credem, ca să ne înscriem de bunăvoie pe autostrada către nicăieri, a vieții aceleia, de-a-n boulea. Știți voi: te naști dintr-o întâmplare, îmbătrânești mai repede decât te-ai aștepta și apoi mori ca un câine. Între timp, n-ai avut o carieră, ci doar un serviciu, n-ai trăit o mare iubire, doar frisonante așteptări ale ei, nu l-ai întâlnit pe Dumnezeu. Rendez-vous-urile ocazionate de Paște, Crăciun și frică nu se pun!

Cred că moștenim tara asta a așteptării nerealiste. Părinții fiecărui copil au nutrit credința că odrasla lor va mișca lumea, bătând în sfârșit monedă și blazon pentru întregul neam. Nici ai noștri n-au fost mai breji. În laptele matern erau dizolvate supradoze de neîmpliniri, de neliniști, de umilințe nerăzbunate. Toate visele eșuate în posibilități ale înaintașilor noștri erau acolo. Trebuia, așadar, să fim cineva! N-aveam încotro!

Numai că, dacă viața noastră era programată de la naștere să fie un succes de casă, tot așa erau și șansele de a rămâne un oarecine. Practic, avea să fie un meci nul. Urma să aflăm pe parcurs că totu-i un provizorat, o presupunere, o demonstrație fără ipoteză. Că nimic din destinul nostru nu conduce către o concluzie, pentru că însăși viața e doar un guguloi de clipe disparate în care am râs, am crezut, ne-a fost rău, am sperat, ne-am zbătut, am dormit, ne-a fost teamă, am iubit...

Trăitul de-a-n boulea nu e ușor. Sunt atâtea lupte sterile de dus! Tu în război cu tine. În contradicție cu societatea. În conflict cu istoria. Mereu suntem noi și încă cineva împotriva noastră. Ne-am întoarce în coconul matern, dar mamele iau personal ratarea copiilor! Ne-am lăsa pe mâna prietenilor, dar ei ne-ar vinde, prinzându-ne de tricou, cu boldul cinic al nepăsării, disclaimerul BOU. Ne-am căuta un duhovnic, dar rar se găsește om să nu judece omul. Cel mult ar privi indiferent cum scoatem, în convulsii, adevărul nostru, achitându-se de Dumnezeu ca de-o datorie.

Nimănui nu-i va păsa cum ne pasă nouă de viața noastră. Suntem sihaștri în chiliile propriilor existențe. Ceilalți fie n-au fost de la început, fie nu vor rămâne până la sfârșit. Și totuși, singurul lucru de care avem nevoie cât trăim e să respirăm cu patru plămâni, transformând o alăturare formală într-o contopire. Una foarte, dar foarte personală. Care să dea sens până și unei vieți trăite de-a-n boulea.

10 comentarii:

xxl spunea...

Greu de comentat, greu pentru ca, in linii mari, ai dreptate. Greu, pentru ca lasi putine cai de iesire, iar solutia nu poate fi decat in modul personal de a ne rata. Si daca am reusi, ce?

innuenda spunea...

Dacă am reuși, ei bine, atunci am fi într-un next level al vieții de-a-n boulea!:)))

Liz spunea...

"Și totuși, singurul lucru de care avem nevoie cât trăim e să respirăm cu patru plămâni, transformând o alăturare formală într-o contopire. Una foarte, dar foarte personală. Care să dea sens până și unei vieți trăite de-a-n boulea."

Si daca reusim? Sa respiram cu patru plamani? De-adevaratelea? Si dam sens vietii asteia chiar ca de-a-n boulea? Mai e de-a-n boulea?

innuenda spunea...

Clar,nu! Iubirea e una dintre ieșirile de pe autostrada către nicăieri, a vieții de-a-n boulea! Dar tu deja știi asta, Liz! :)

o.p. spunea...

M-am speriat la începutul articolului. Am crezut ca treci printr-o perioada dificila. Apoi finalul... Este covarsitor. Nu putem trai fără iubire, abia când o pierdem ne pierdem si rostul vieții. Mi-a mers la suflet acest articol. :)

innuenda spunea...

Oti, ești a doua persoană care-mi spune asta, cu începutul și sfârșitul articolului!:)))

Oricum,eu sunt bine, mulțumesc de grijă. :)

Am mai spus că Innuenda nu este un jurnal, pentru că rareori scriu ceea ce mi se întâmplă sau ce mă frământă în momentul în care scriu. De obicei încerc să plec de la adevăruri pe care le consider eu(oarecum)general valabile.

Boul de America spunea...

Muuuu!!!...

innuenda spunea...

:))) Te cred, că prea o zici cu foc! Dar ia și tu partea bună: America măcar e un staul care contează!:D

Cindereye spunea...

Innu, tu mereu esti bine, iar ce scrie Innuenda, tie nu ti se aplica, decat la modul (oarecum) general. Stiu, tu nu recunosti nici in ruptul capului... :)

innuenda spunea...

Cindereye,treaba cu ”tu nu recunoști nici în ruptul capului” mă face să cred că, de fapt, ai vrut să comentezi la CUCONOMETRU. :))