joi, 6 octombrie 2011

Aș vrea ca...

Iubirea să devină un graffitti pe zidul fiecărei case...

Viața privată, care a devenit un bun neprețuit al spațiului public, să se întoarcă în matca sa.

Cel mai puternic reflex condiționat dobândit în societate să nu fi fost acela al eschivei. Al prefigurării celuilalt ca potențial agresor.

România să nu mai fie pe harta lumii la fel de instabilă ca terenul de fotbal improvizat din africani , în reclama Pepsi, a cărui poartă se muta de fiecare dată când cineva trebuia să dea gol.

Să învăț să-mi metabolizez neputința: din ea să opresc disperarea (în principiu, disperarea te poate duce oriunde; de ce nu și unde vrei?”) și să dau afară slăbiciunea (numele e înșelător, slăbiciunea e o ditamai piatra de moară!).

Să mărturisesc faptul că aș putea vorbi despre plăcere trei zile și trei nopți și, mai mult ca sigur, ar fi doar un bref a ceea ce aș avea de spus. Asta pentru că, prin firea mea, sunt dedată plăcerii. Dar prin educație, mă abțin.

Să-mi explice cineva de ce, pe de-o parte, există femei pe care maternitatea nu reușește să le facă mame și, pe de alta, există mame fără copii.

Să-i explic cuiva că orice formă de fidelitate e provizorie dacă nu e întreținută de o neputință. Dacă n-ai timp, n-ai spațiu ori n-ai avut noroc, nu ești un partener fidel, ci unul constrâns la fidelitate!

4 comentarii:

xxl spunea...

Ce bine ca te-ai intors! :)
Nu ma incumet sa-ti explic la penultimul aliniat. Mai bine sa luam lucrurile asa cum sunt.
Extraordinar de pertinenta ultima observatie. Nu-i nevoie sa-mi explici :)

innuenda spunea...

M-am întors. Ceea ce face să fi fost cam dusă! ;)Hahahaha, atunci ție nu-ți explic, îți confirm.

o.p. spunea...

Bine ai revenit, mi-a fost tare dor...

innuenda spunea...

Bine te-am regăsit. Și mie mi-a fost.:)