vineri, 7 octombrie 2011

Îți par așa cum sunt

Știi care-i cea mai mare spaimă a mea? Nu, nu-i bătrânețea, nici moartea. Ci faptul că într-o bună zi nu o să mai interesez pe nimeni. Că spiritul meu, la fel de viu, va trebui să se așeze în poziția culcat cu mâinile pe piept și s-aștepte să moară. Asta mă înnebunește. Pentru un om care trăiește la adâncimea propriilor afecte, nu e pedeapsă mai mare decât să nu aibă cui le împărtăși. Gândul, cuvântul și ființa sunt ancore care fac existența raportabilă. Care nu se pot arunca decât în ceilalți.

Teama de care îți spun m-a făcut, uneori, nedemnă de mine. Am căzut în dizgrația propriului eu pentru că vroiam să par, mai des decât vroiam să fiu. Căutând să nu amân cunoașterea pe mai-târziul unei (im)posibilități, mă ofeream oricum. Mă întredeschideam oricui. Nu puteam risca să se treacă de mine. Asta avea să se întâmple de la sine, peste un timp, fie că vroiam, fie că nu. Mă mulțumeam, așadar, cu provizoriul colac de salvare al bifei. Vroiam să par oricine ar fi vrut ceilalți să fiu.

Selecția se făcea natural. Aceia care nu erau oamenii mei aruncau doar o privire și, neînțelegând ce văd, se îndepărtau. Dar pentru fiecare celălalt care a intrat, a meritat să pun toate acele nade ale superficialității. Mi-am desfătat spiritul numai cu oameni dintre cei mai interesanți și asta fără să fi știut niciunul la ce să ne așteptăm. Îmi plăceau mai ales acele prime tatonări, când, în preajma stranietății, precum un melc, intuiția scoate coarne transparente, vibrante, să-i simtă ființei conturul. Ce regal, omul îmbrățișând omenescul! Era de parcă atunci, pe loc, s-ar fi dizolvat tot restul lumii și am fi rămas doar noi, contopindu-ne culorile, iubindu-ne, cu sufletul la gură al secundei muribunde.

Au fost, desigur, și încercări de a mă replia către ”a fi”. Ancora lui e, însă, atât de grea, că abia reușesc s-o ridic, și asta numai în zilele în care spiritul mi-e odihnit. În acele clipe, am senzația că în sufletul meu locuiește un șoarece. Că habitaclul lui natural au devenit atriile și ventriculele mele. Iar zgârciul sternului e lucarna prin care privește spre lume, dintr-o postură reflexivă. Nepotrivită cu timpurile. M-aș putea obișnui cu el acolo. Într-un fel, faptul că roade din mine, este un act de intimitate.

Dar nu m-aș putea împăca niciodată cu singurătatea nevoii de rezonanță. N-aș putea trăi tânjind să descopăr și să fiu descoperită. Trebuie să am porturile alterității cu mine până la sfârșit sau voi eșua în largul nedefinit al ultimului quo vadis. Îndreptându-mă pe vecie spre nicăieri.

11 comentarii:

Marian S spunea...

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte / Decât un nume adunat pe o carte...

Scrie-o. Restul e deşertăciune.

Suflet de curva spunea...

si eu am spaime de acest fel, dar trec repede cu un shot de tarie

Nicol spunea...

Bine ai revenit!

Chiar mi-ai lipsit, Doamna!
Ai o scriitura cu har, cu nerv, cu verb, cu fler, cu umor, cu dantele, cu capcane, cu multă adâncime.
Scrie, Doamna, cat mai des. Şi aduna-ţi scrierile, grupeaza-le pe teme.
Daca ţi se pare ca nu merita sa le regasim in paginile unor cărţi, te înşeli amarnic.
Editori ai găsi, fiindca mulţi autori din piaţa n-au prospeţimea şi sinceritatea ta.

ioana spunea...

Sa ne apucam de scris atunci............

Marian S spunea...

A se nota faptul că aceste prime trei comentarii au fost aprobate simultan, deci nu se poate spune că Nicol s-a inspirat de la Marian S.
E mai degrabă chestia cu ``gând la gând cu bucurie``.

innuenda spunea...

@Marian, Nicol, Ioana: mulțumesc; este pe ordinea de zi, de ceva ani de-acum, treaba asta...

@Suflet de curva: băutura e doar un anestezic: amorțește pentru o vreme, dar nu vindecă.

innuenda spunea...

Oricum, Mariane, mă știi că-s ospitalieră când vine vorba de aprecieri! Le primesc bine, fie că vin simultan, fie consecutiv. :D

anadana spunea...

Imi place ca-mi pari asa cum esti.Imi place cum esti.

innuenda spunea...

Îmi place că-ți place că-ți par așa cum sunt. ;)

nuclearrr spunea...

Acum acum
ne pare ca nu esti aici:)

innuenda spunea...

:))) Nuclearrr, ți se pare! Here I am, baby!