vineri, 18 mai 2012

Vulnerabilitățile se hotărăsc să moară

Nu mai deschid la holograme! M-aș lăsa impresionată o vreme de lumea aceea, neverosimilă, prin care par să umble dezinvolte numai personaje principale. Poate aș sta să le prind fiecare gest, orice replică, mai atentă decât un motan la ghemul de lână. Să fur startul bunului înțeles al lucrurilor și să ajung înaintea celorlalți la tâlcul alcătuirii lor...Câtă risipă! Să te strecori în ecoul bătăilor de inimă ale cuiva, și nu în bătăile inimii lui!


Oricum, într-o bună zi, laptele cu miere ar fi dat în foc și mirosul ăla de ars mi-ar fi amintit de laptele aruncat într-un tuci cu ceva mămăligă prinsă de fund. Și odată cu asta, mi-ar fi revenit, unul câte unul, toate gusturile simple pe care le aveam înainte să le aflu pe cele sofisticate. Făcându-mă să vreau înapoi lucrurile mele vechi, pe care le aruncasem într-un colț, când au apărut lucrurile lor noi. Făcându-mă sa tânjesc după oamenii mei și realitatea mea domoală ca un șarpe prin iarbă.


Se va fi făcut în sfârșit dreptate când nervii lor vor fi fost întinși ca un picior de balerină în stând pe poante. Dar cine să fi rămas atât să vadă?!

Un comentariu:

Marian S spunea...

Doctore, simt ceva mortal în regiunea fiinţei mele. Degeaba am urât şi am iubit, am vorbit cu oamenii, am fost bun şi am citit nişte cărţi... În mod sigur, în ziua în care m-am născut, m-am îmbolnăvit de moarte.
Dar stai liniştit, ``doctore``, cu ştiinţa ta şi cu voinţa mea o să mai stau mult pe aici. Am văzut lumina pe Pământ şi de-aia m-am născut: să văd ce mai faceţi.
(Evident, inspirat de Marin Sorescu şi Nichita Stănescu)