joi, 5 iulie 2012

Să (ne) construim frumos!


Sunt împotriva lumii. Da. Din locul în care stau se vede clar cum luna se târâie sfârșită peste un cer decăzut. E o beznă totală. Doar sufletele câtorva rătăciți, ca mine, mai poartă veste fluorescente, în așteptarea vreunei raze.

Sunt împotriva lumii. A suficienței ei. A repetitivității modelului greșit. A depopulării pământului de oameni de onoare. Sunt în general împotriva a toate, zilele astea. Stau îmbufnată în colțul unei camere și-mi vine să dau ca un catâr cu piciorul în cuburile pe care ceilalți, le tot aranjează cu grijă. ”Băi, inconștienților, terminați cu miniaturile și treceți la scara realității! Tot într-un cub suntem și noi închiși, doar că într-unul sprijinit pe-o scobitoare, deasupra unei lumi fără fund pe care nici măcar nu suntem siguri cine-o construiește. Sub noi se frânge echilibrul ăsta fragil al lucrurilor și vouă vă arde de joaca?!”

Sunt împotriva lumii. Din locul în care stau se vede clar că satelitul natural al pământului nu mai e luna. Ci interesul.  

7 comentarii:

elite spunea...

Inu suntem doua in acest cub....sau cel putin doua...E trist tot ce se intampla in jurul nostru...nu suntem toti inculti, cu mainile manjite si orbi...Ma tem ca nu putem sa mai iesim la suprafata cateva generatii bune....

Marian S spunea...

Interesul nu este satelitul natural al Pământului. Este magma din care erup vulcanii.

Olivia spunea...

Da, da, impotriva lumii pe care imi vine si eu sa o scutur uneori, sa o somez sa lase gluma, bascalia de o parte, sa trecem la lucruri serioase ca timpul e totusi limitat

innuenda spunea...

Elite, oricâți am fi în acest club, suntem prea puțini, după câte se vede! Cred că ar trebui să ne mișcăm gândurile organizat...:)

Mariane, iar noi trăim pe un mare vulcan. Mare și cât se poate de noroios.

Olivia, există o grămadă de indivizi care nu reacționează bine la atenționări fățișe, în schimb, o fac la manipulări!

Daria spunea...

Poate ca suntem mai multi, dar frica de a recunoaste ii opresc sa se afirme

gabitza spunea...

Sunt impotriva suficientei lumii, tocmai de aceea am ales sa tac, pentru ca nimic din ceea ce as avea de spus nu reprezinta o noutate sau un cuvant de ajutor.
Dar te citesc cu aceeasi placere, Innuenda!
Toate cele bune!

Cu drag, Gabitza :)

innuenda spunea...

@Daria: cu cât mai mulți, cu atât mai bine!

@Gabitza, ești modestă și discretă, ca întotdeauna! Îmi pare bine să știu de tine!:)