duminică, 18 noiembrie 2012

Aproape totul și mai nimic


Singurele instantanee cu tine zac acolo. În camera obscură a minții mele de pe urmă. Arhivate la litera N de la ”niciodată-de-acum-înainte”. Zambetul tău idiot în care-am crezut ca o idioată. Și piciorul pe care ți-l bălăngăneai încoace și-ncolo, ca pe-o promisiune. Nimic nu-mi mai pare la fel azi. Timpul și suferința schimbă perspectiva asupra lucrurilor. E drept. Dubiile și-au trimis vântoasele să mă smulgă de la pământ. Dar mi-am plecat capul, mi-am îndoit genunchii și m-am prins de propriile glezne ca de-un pripon. Când s-a terminat totul, m-am ridicat și mi-am continuat drumul până la epuizare. Până am vărsat fiere îndoită cu amintirea mersului tău de star rock. Un țopăit de vrabie, avântat, dacă mă-ntrebi azi. Un conțopist, asta erai și eu te vedeam titan. Iubirea e despre asta când e. Despre apăsări care lasă urme și care apoi se șterg de parcă n-ar fi fost vreodată.

vineri, 9 noiembrie 2012

Tricoul cu numărul zero


M-am întâlnit tot mai des, în ultima vreme, cu resentimentele. Nu mă întrebați ce sunt, voi cei care nu știți! Socotiți-vă fericiți și lăsați-i doar pe ceilalți, mai puțin norocoși, să-și aplece urechea.

De cele mai multe ori, nu aștept nimic de la nimeni. Desigur, au fost vremuri când speram că un regizor celebru se va ciocni de mine pe stradă și va înmărmuri, oferindu-mi pe loc un pix cu care să semnez un contract pe viață. Dar asta e altă poveste, despre cum m-am lăsat de propriile-mi fumuri.

Dacă nu am cerut nimic de la nimeni, asta nu înseamnă că nu am pretins nimănui nimic. Am făcut-o, de fiecare dată așteptând ce mi se cuvenea: dacă mă adresam cuiva, mă așteptam să îmi răspundă; dacă ofeream, speram într-un mulțumesc; când stabileam o întâlnire, nădăjduiam măcar într-o contramandare în timp util.

Oricât de normale ni se par aceste lucruri, mulți nu le fac așa cum trebuie. Presupun greșit că li se va tolera încă o dată scăderea, pentru toate celelalte merite pe care le au. Dar se întâmplă exact pe dos și, de fapt, nu mai contează cine fuseseră înainte. Prețul lucrurilor mărunte este întotdeauna mai mare și chiar dacă relația cu omul căruia i-au greșit va supraviețui ghilotinei grosolăniei, neseriozității sau lipsei de respect, ei vor purta până la sfârșit tricoul cu numărul zero.

Personal, nu le-am spus niciodată acest adevăr în față. Nu pentru că mi-aș fi dorit vreodată să fiu în grațiile tuturor. Genul ăsta de popularitate mi se pare un pisc retezat: de ce-ai vrea să fii ușor digerabil, ca un roman de citit pe veceu!? Dar dacă am o lecție în fiecare rateu, atunci o să stau cu gura deschisă la toate țevile de eșapament ale umanității și o să sorb.