marți, 15 octombrie 2013

Sunt predica de pe muntele lui Venus


V-am spus multe povești de când ne cunoaștem, dar povestea mea nu v-am spus-o niciodată. Nu v-am vorbit despre mine, cealaltă. Sunt predica de pe muntele lui Venus. Izvorâtoarea de plăceri subiective. Depărtarea de lume e canonul meu pentru îndrăzneala de a nu fi ca ceilalți.

Nici ca mine nu am fost de fiecare dată. Nu e ușor să te simți neavenit în propria-ți viață. A fost ca și cum ceva stătea să se întâmple mereu, dar nu se mai întâmpla. Pe undeva, era de așteptat.

Sunt o umanistă eșuată pe un țărm pe care omul, așa cum îl știam, pare să nu fi călcat. Știu că trebuie să supraviețuiesc și exact asta încerc să fac, îndesând în internet, ca-ntr-o sticlă- mesajele mele de departe. De tot mai departe.

Mă hrănesc cu ce-apuc, cu ce prind: idei, cuvinte, amintiri, emoții. Adorm și-n cântec de greieri, și în urlet de lupi. Trăiesc din natura mea. Doar pentru mine. Ceilalți au încetat de la o vreme să mă mai caute. Sau poate eu am acceptat că vine o zi când nu mai ai căutare. Cine știe!

Asta nu înseamnă că m-am resemnat, căci nu-mi e totuna. Încă aștept să disting din neguri vaporul, ca pe o pronie ancorată la orizont. Cineva găsește întotdeauna un mesaj adresat nimănui.

Sunt predica de pe muntele lui Venus. Ascultați-mă cu ochii închiși și buzele subiectiv întredeschise!

3 comentarii:

Borgia spunea...

Te am ascultat cu ochii larg deschisi, si cu buzele obiective..si mi a placut.

innuenda spunea...

Asta pentru că te-ai simțit acasă în mintea mea, Borgia! ;)

Borgia spunea...

True.