vineri, 15 noiembrie 2013

Rochie de bal

Ai simțit, nu?
Cum îmi răstignesc gestul de a te trage spre mine ca pe o ușă deschisă?
Indiferența, știu, te poate face poartă de fier
Când drugii tăi cad implacabil peste strădania celuilalt
Zădărnicind-o.
Dar cât o să-mi tot îndur rochia de bal
Atârnată pe umeri de lemn, în șifonier?!
Uite, vezi, deja valsăm
Nici nu te-am atins și deja simți.
Muzica mea închisă o auzi cumva numai tu
Dar vreau să înțelegi, am destui ani
Vâna mea e metafora
Cu care spun lucruri pe care nu mai am curaj să le fac
O să te-mpaci?
Oricum, sunt la capătul puterilor de a rămâne inespugnabilă
Pentru că, uite, îți făgăduiesc
Să abandonez restul lumii în secunda aceea
Dacă promiți să vii și să-i simți grozăvia.

6 comentarii:

Dorian Duma spunea...

Ma furisez un pic pe aici, atras de rochia ta de bal. Cam trista asa, chiar daca in final promite grozavii.
Mai ales ca dupa ce am citit-o m-am gandit ia sa vad ce comentarii starneste, dar nu vad decat comentariul pe care il voi face eu (si acela moderat)
Uite cum am citit eu versul urmator: Cum îmi răstignesc gestul de a te trage spre mine ca printr-o ușă deschisă, care ar schimba putin topica ideilor, zadarnicindu-le.

innuenda spunea...

Cam tristă...e o rochie frumoasă mâncată de molii pe la poale! Mă gândeam s-o scurtez!:))

Dorian Duma spunea...

N-o scurta ca ti se vad gleznele

innuenda spunea...

Ceea ce nu-i rău! Poate distrag astfel atenția lumii! ;)

xxlweblog spunea...

Imi place mult: ...metafora/Cu care spun lucruri pe care nu mai am curaj să le fac. Da, intotdeauna exista intrebarea: ce se va intampla cand voi ajunge la capatul puterilor? Vad ca esti dispusa sa dai o intreaga lume la schimb :)

innuenda spunea...

Poate fi doar o promisiune de bețiv, nu te încrede! :)