luni, 16 decembrie 2013

Campanii de bunătate agresivă

În timpul anului, oamenii trăiesc pentru tot felul de morfine. Iubirea, plăcerea, puterea. Când se apropie Crăciunul, însă, morfina lor favorită devine generozitatea. E un fel de bunătate cu miros de scorțișoară și aromă de măr copt.

Amicii care te-au bârfit tot anul îți trimit acum felicitări. Vecinul care până mai ieri ar fi rupt o ulucă din gard pe spinarea ta, acum te poftește la pomana porcului. Nu mai poți deschide televizorul sau facebook-ul de atâta creștinească împăcare și binefacere.

Toate acele campanii umanitare care iau suferința și o repun pe tapetul cu zurgălăi sau, după caz, oușoare, vă spun, mă lasă rece. Nu te poți seta să fii bun de Crăciun, de Paște și de Ziua Veteranilor, așa cum ți-ai face o programare la coafor. Dacă menirea ta e să dăruiești, atunci dăruiește în fiecare zi a vieții tale, nu aștepta următorul post mare sau luna cadourilor!

M-am săturat de umanitariștii sezonieri și de tot acest bâlci al milosteniei cu strigare de dar. Când mă uit spre ei, nu văd decât niște oportuniști ce speră că-și lasă rând la intrarea în Rai, prin dovezi de mărinimie ticluite precum evenimentele PR: cu R.S.V.P. și laudatio pentru contributori. Și-apoi, acea abjectă ”bunătate agresivă”, când văd că nu te-au convins și se dezgustă, cu public, de tine...

Pe vremuri, fapta bună umbla prin lume în smerenie și în vârful picioarelor. Era doar între tine, cel pe care-l ajutai și Dumnezeu. Astăzi mulți se împăunează cu pomana pe care-o fac. Or, a-ți face imagine pe seama oricărui act de binefacere este la fel de sinistru precum ar fi să-ți pui în album fotografii cu tine zâmbind lângă mort.  

miercuri, 4 decembrie 2013

luni, 2 decembrie 2013

De vrajbă cu lucrurile mele

Toate lucrurile pe care nu le-am făcut, toate modurile în care n-am fost își arată azi colții la mine. Mă mârâie timpul lor trecut ireparabil. De câte ori am fost rigidă, de atâtea ori m-am lovit cu capul de pragul de sus și mi-a sunat a deșteptare dureros de tardivă. Am pierdut bucăți importante din posibilitate. Și asta mai ales pentru că n-am îndrăznit contrariul.

Au fost însă și acte nechibzuite. M-am dus pe tocuri să escaladez Himalaya, am privit eclipsele de soare fără ochelari, mi-am dat foc punților odată trecute ca să nu mai am cale de întoarcere și am crezut, de fiecare dată, că mie nu o să mi se întâmple. Dar mi s-a-ntâmplat. Consecințele tuturor acțiunilor sau inacțiunilor mele prostești mi-au fost lecția.

Am primit-o și am jurat că voi începe să fac numai ce trebuie. De mâine. Mă tem, însă, că mâine devine azi, după 12 noaptea și orice-aș avea de făcut important, consumptiv, asumat, se va reporta. Tiparul după care îmi croiesc mental viața s-a dovedit deseori depășit de realitatea care prindea să-mi pleznească pe la cusături. Iar ultimul lucru pe care l-aș vrea este să eșuez în teorii perfecte.