miercuri, 1 ianuarie 2014

Prinsă

Suntem atât de asemeni noi doi
Că mă sperie fiecare cuvânt pe care tu-l începi și eu îl termin.
Fiecare gând pe care-l rotești deasupra lumii mele
E un lasou în care mă bag de bunăvoie
Emoțiile tale îmi fac, dintre cuvinte, semne disperate în locul tău.
Poate n-am habar despre ce s-a-ntâmplat,
Dar cumva inima ta poetică a bătut întotdeauna până la mine la ușă.

4 comentarii:

Dorian Duma spunea...

Sunt versuri de indragostit. Recunosc, foarte inspirate

innuenda spunea...

Cum altfel! Aproape toate poeziile mele sunt versuri de îndrăgostit, iubit, despărțit. Love is my life.:)

Camelia spunea...

Şi vă spuneţi unul pe celălalt în limba adamică, aşa'i?

innuenda spunea...

Nu știu, dar uneori trăim vremuri paradisiace.:)