joi, 12 iunie 2014

Exhibiționistele de vestiar

Intru în vestiar și, cum împing ușa, orbesc. Un băsănău alb, plin de celulită, cu un rest de chilot scăpat nedigerat de fălcile ana(l)tomice,  îmi așază ceață pe ochi. Cu dosul cucoanei n-am nimic, vă jur! Să și-l poarte sănătoasă, dar nu cu tot dinadinsul, cum ar veni!

Reconfigurez resemnată traseul privirii și, cu gândul la hepatite, mă avânt în necunoscut. Am dulapul 191 azi, în față și pe dreapta, undeva, la mijlocul sălii. E o cursă cu obstacole cu și fără chiloți, cu și fără sutiene, cu și fără forme, cu și mai ales fără bun simț.

Pe undeva, pe la dulapul 189, goală pușcă, îmi aține calea o ”junică” purtând doar un turban din prosop alb pe cap. Încerc să-i dau ignore și să-mi văd de treaba mea, ca și cum ar fi normal să mă ciocnesc de oameni în pielea goală! Cu un aer firesc, îmi scot din geanta sport adidașii de interior, îi descalț pe cei de exterior, îi pun pe repede înainte pe primii în picioare, pe ultimii în boxa 191 și mă poziționez către ieșire.

Câmpul meu vizual se delectează din nou cu...vecina de la 189. Ai fi crezut că a avut timp să pună ceva pe ea până acum. Dar nu! Se pare că domnișoricăi îi place cum arată corpul ei și vrea să se asigure că l-am văzut absolut toate. Arborată ca un drapel în bătaia aerului condiționat din vestiar, stă așa cum a făcut-o mă-sa, privind în străfundul boxei cam cum faci acasă în fața dulapului deschis, când nu știi cu ce să te îmbraci...în fine. 

O depășesc și țâșnesc spre ieșire, evitând cu ochiul și cu pasul restul de exhibiționiste care,  proțăpite-n toate colțurile vestiarului, socializează ca la nudiști. Oare-s singura care, precum în povestea ”Hainele cele noi ale împăratului”, observ că împăratul e-n curul gol și se plimbă țanțoș de colo-colo ? Oricum, împăratul de data asta e mic copil pe lângă ăla de acum vreo lună. Mi-am amintit atunci, brusc, de Dialogurile Vaginului, la vederea unei Afrodite care, denudate, a vorbit la telefon vreo 20 de minute, cu un picior pe podea și celălalt ridicat pe banchetă, în unghi de 90 de grade, de puteam să-i facem colposcopii direct cu privirea.

Oameni buni, n-am nimic împotriva goliciunii, dar nu afișată cu ostentație și întârzieri ne-necesare în câmpul meu social. Pentru Dumnezeu, femeile alea se dezbracă total și se cântăresc într-un vestiar plin ochi de femei străine! Și mă gândesc ori că nu prea au ocazii să-și scoată chiloții și li-e dor, ori că au venit să-și găsească ”partenere” prin vestiare. Iar pe mine, sincer vă spun, mă cam agresează modul cum abuzează unele de scuza ”suntem între fete”, acolo unde ar cam fi locul acuzei ”suntem între străini”! În fond și la urma urmei, frecventez un club de fitness, nu unul de striptis!

Psihologic vorbind și, desigur, păstrând distanța și proporțiile, resimt atitudinea asta ostentativ dezinhibată ca fiind una ce poartă-n ea un sâmburel de viol la întâlnire. Și probabil nu sunt singura care a sesizat excesul. Dacă n-ar fi așa, pe ușa de la vestiar n-ar sta scris roșu pe alb: ”Intrarea în saună fără prosop este interzisă, sancțiunile putând duce până la anularea abonamentului”.

2 comentarii:

Camelia spunea...

În întâmplări dintr-astea cu excese, dacă m-aş petrece în ele, aş aparţine genului iritabil,pentru că ăsta ar fi efectul asupra mea. Prea multă goliciune exhibată aşa, în toată splendoarea şi pe tot întinsul ei, mă irită, mai cu seamă că nu pot să-mi smulg văzul. De felul meu sunt mai pudică, aşa, îmi lipsesc îndrăzneli dintr-astea, iar dacă sunt, e cu fereală, într-un colţişor, nu lipită de retina altora, să mă înghită cu ochii ca pe o pastilă amară.

Eşti o neîntrecută mânuitoare a umorului, Innuenda, eşti captivantă.

innuenda spunea...

Te înțeleg perfect. Exact asta spuneam: noi ăștia, ”pudicii”, nu le cerem, de fapt, decât puțină decență!Poți ieși de la duș și în prosop; te poți cântări și cu bikinii pe tine (sigur nu vor atârna la cântar, că doar nu porți gogoșari ca ai străbunicelor) ș.a.m.d!

Să ne fi auzit pe mine și pe consortul ce grozăvii de prin vestiare ne împărtășeam...că și la vestiarul bărbaților stau lucrurile la fel!

...În rest, mulțumesc pentru aprecieri, Camelia! :)