luni, 2 februarie 2015

Hârtie glasată

Am început să am mâinile acelea, bune, ale femeilor trecute de o anumită vârstă. Când îmi plimb pe mâna stângă degetele mâinii drepte, foșnetul lor ușor, de hârtie glasată, îmi amintește de mâinile învățătoarei mele. Nu știu cum adică. Așa. Puțin reci-puțin calde, puțin moi-puțin uscate...de parcă vârstele nu s-ar hotărî.

Discordia asta a vârstelor e o chestiune subiectivă, desigur. Cei vârstnici vor fi având, dacă-i întrebi, o cu totul altă părere despre etatea mea, decât cei tineri. Fiindcă sudul le pare nordicilor cu mult mai cald decât este în realitate, așa cum sudicilor le îngheață mintea doar gândind grozăvia nordului. 

 Poate de aceea m-am proțăpit acum pe ecuator și tot încerc să-mi bat țăruși în el, ca-ntr-un hotar. Voi fi doar eu și adevărul. Chiar dacă presimt că va trage cu două guri din trupul meu: cu una dinspre nord și cu cealaltă dinspre sud. Și nu știu, zău, cum o să mai scap și din asta!

6 comentarii:

Mircea Popescu spunea...

Vezi bine, deja s-a stabilit: Pamantul e rotund :)
Pe mine gura din nord m-a prins de ceafa, iar gura din sud de partea stanga a sufletului.
Si apoi, vorba Seicarului:
"Din prea mult, sau prea putin
As mai bea un strop de vin
Si o ceasca de cafea
Ori mai buna, ori mai rea
Si-apoi ce-o mai fi, om mai vedea"

innuenda spunea...

:)Aha! Te-am prins!

Camelia spunea...

Mie mi-a plăcut mereu cum se simte hârtia glasată la atingere, cât despre mâini, ele spun poveşti, viaţa lasă unora amprente fine ale trecerii ei, ale altora se zbârcesc înainte de vreme,ca hârtia creponată, până şi acelora care îşi trăiesc viaţa ornamental sau fals, cei de o vârstă incertă, li se ştirbeşte mătăsimea.

innuenda spunea...

Camelia, ale mele nu spun povești. Numai adevărul îl spun! :))

Camelia spunea...

Păi ele spun poveştile vieţii adevărurile noastre.

innuenda spunea...

Așa e...dar mă jucam și eu!:P