miercuri, 18 februarie 2015

Stare


Vino

M-am mutat într-o stare

În starea dintr-un pahar Berzelius

În care are loc singurul Big-Bang care mă interesează.

Tu.

Te aștept

Lumea e de sticlă și are pereții subțiri aici

Venele de pe mâinile tale vor conduce

În cele din urmă

La vinele de pe sânul meu

Vei primi tot ce ți se cuvine dacă vii

Voi lua tot ce e de drept al meu

O să suflăm apoi în păpădii cu orele

Până la ultima dorință spusă în gând

Ca să se-mplinească

Vino

Acum în sfârșit sunt în stare.

6 comentarii:

Camelia spunea...

Tu, chemare irezistibilă, cum să îţi reziste chematul? Cred că el ştie câteodată ceea ce nici tu nu ştii despre tine şi când va fi să vină să ia de la, din tine, o să vezi tu atunci, o să vrea să ia mai mult decât îi dai tu acum.
O spuneam glumind.
Tare atingătoare versurile tale, Innuenda.

innuenda spunea...

Între noi, poetesele, acum: am dialoguri lirice cu un el imaginar. Câteodată chiar am impresia că-mi răspunde... Crezi că-i grav? :)

Camelia spunea...

Nici pomeneală, ascultă-ţi eul dorinţei, că nimeni din noi nu ştie mai bine ca el.
Şi ce-ar fi viaţa noastră fără închipuire, la urma urmei?
Şi eu o să'i lui zic aşa, ascult-o pe Innuenda, că atunci când îi vei fi vei înţelege că lumea ta începe cu ea.

innuenda spunea...

Uite, singurul lucru pe care nu mi-l pot închipui e ce-ar fi viața fără închipuire! Și nu doar pentru că de aceeași sorginte e și visul, și speranța și dorința, ci pentru că însăși viața ar putea fi închipuire...

Mircea Popescu spunea...

Imi place, imi place!

innuenda spunea...

Vână de poet! ;)