vineri, 6 martie 2015

Firimituri 2

Vibrația mea este încântarea. Mă entuziasmez și cred în perfecțiunea gândului, a trăirii, în monumentalitatea construcției interioare. În prăpastia subiectivismului meu și-au găsit, poate, sfârșit cele mai înalte idei ale altora. Sunt vinovată, mărturisesc omul.
*
Principiile, idei fără alt cusur decât lipsa de rezistență la frecarea de realitate. Oricât de principial ai fi, inconturnabilele eșecuri ale particularului îți vor da o lecție care va reseta orice vei fi crezut că știi.
*
Să trăiești cu conștiința mortalității sau cu speranța nemuririi?
E mai bine să fii muritor, dar să te crezi nemuritor sau invers?
Absolutul este adâncime (profunzime) sau înalt?
Să ne temem sau să-l iubim pe Dumnezeu?
Cum putem uita atâtea ființe/lucruri de neuitat și ține minte toate prostiile?
Cine trăiește la periferia Paradisului și cine în centrul lui?
*
Totul este aproximativ posibil. Aproximativ probabil. Aproximativ deplin.
*
Fiecare lucru care ni se întâmplă poartă în pântecul său o revelație gata să se nască. Saltul în necunoscutul celorlalți = evoluția socială; saltul în necunoscutul tău = evoluția personală. Uneori, prin mulțimea necunoscutelor celorlalți, dai de necunoscutele tale. Salută-le, cu pălăria ridicată!
*
Învață să-ți respecți limitele, dar numai înclinând puțin capul când treci pe lângă ele.
*
Azi am inventat un cuvânt: folosofili = iubitori de folos. Trebuia să-mi numesc cumva prietenii falși.
*
Ateii ar putea fi nemuritorii care se cred muritori dacă ceea ce cred ceilalți (credincioșii) ar fi adevărat.
*
Sunt zile în care viața e un poligon de Paintball, din care te întorci acasă întreg, dar murdar.
*
Oamenii-macaz. Îi întâlnești ca să schimbi linia. Te ajută să intri în contact cu partea ta uitată, neglijată sau neștiută.
*
Îți trebuie o anume alonjă a spiritului ca să admiri în loc să invidiezi! Îți trebuie propria măreție. Numai admirabilii știu să admire frust, fără a-și lăsa aprecierea dozată de propriile ambiții.
*
Uneori mă trezesc orientată către nord.
*
Încerc să mă las de mine. Sunt în sevraj pe dinăuntrul taiorului pe care-l îmbrac pentru prestanță. Nu-i ușor. Greul începe abia după ce crezi că ți-ai răstignit și ultimul obicei.
*
Viața. O boală mortală. Un cataclism anunțat. Un iminent punct pus după orice-ar fi fost înainte. Luciditatea asta-mi face rău fizic. Mă împacă doar gândul că și mai rău e să nu-ți fi auzit niciodată inima bătându-ți ca un solo de tobe pentru iubire ori pentru o idee. Mai rău ar fi să nu fi trăit, în viață fiind, nimic.

6 comentarii:

stefan s. spunea...

,,Viața. O boală mortală...”
Interesante firimituri!
Spor la scris și în toate!

innuenda spunea...

Mulțumesc, Ștefan S.,să fie!

Mircea Popescu spunea...

Cel mai mult imi place: "Principiile, idei fără alt cusur decât lipsa de rezistență la frecarea de realitate." si, desigur, luciditatea, mai ales ca nu stii de unde-ti vine, e ca o mostenire misterioasa.

innuenda spunea...

Nu știi nici de unde-ți vine, nici ce e! :D

Anonim spunea...

Te citesc.Invat.Admir.Aprob.Zambesc(ce potrivire!)Si stiu ca-ti vin toate(sau aproape) de la trezitul orientata spre N.anadana

innuenda spunea...

Anadana,daaa,nordul e marele prolific! Când rămân orientată spre sud, doar mă bronzez!;))