miercuri, 4 martie 2015

Firimituri

Uneori, viața mea e o paradă prin atenția altora.
*
O salvare cu sirena pornită despică traficul și-mi încâlcește gândurile. De câte ori trece pe lângă mine o salvare cu sirena pornită, am senzația că-n urma ei, celelalte mașini merg în vârful picioarelor.
*
Mi-a plăcut cum își scuipa sufletul, practic, la fiecare șoaptă deocheată pe care mi-o arunca. Sufletul lui chinuit de demonii fidelității și ai bunei mele cuviințe. Era ca o tornadă a cărei pâlnie, de carne și sânge și aiurări și poezie și curiozități și îndrăzneli ultimative luase pe sus tot ce-mi mai rămăsese de dat. Dacă ar fi fost indian i-aș fi spus Cel Ce Mi Se Cuvine, iar el nu ar fi știut niciodată precis la cine mă refer. Ca acum.
*
Dacă nu faci full contact cu sufletul celuilalt, trupul lui va avea atingerea unui mort.
*
Și viața trece așa, cu noi distrăgându-ne atenția de la viață.
*
Disperarea vine cu timpul. E o întreagă istorie. A ta și a tuturor lucrurilor care nu ți-au ieșit. Îți înmormântezi una câte una posibilitățile, îți tencuiești una după alta ieșirile…Și într-o bună zi crezi că nu ți-a mai rămas nimic de făcut. Ori de așteptat. Aceea e disperarea și ea poate fi o apă foarte adâncă, dacă tu consimți să fii acela care te îneci. Dacă nu, tot ce trebuie să faci când atingi fundul, este să te împingi puternic în el cu picioarele și să țâșnești cu mâinile în sus.
*
M-am dus unde m-a purtat viața și unde am crezut că vreau să ajung. Dar oriunde te duci, te ai pe tine tovarăș de drum. Și, uneori, când te prinzi la vorbă cu tine, îți spui: ”E mai bine așa !” și auzi : ”Ce, Dumnezeu, ai făcut ?!”
*
Mi-au crescut nepoții. Unul începe să fie interesat de fete, altul conduce și e student. E frumos să-i vezi cum se schimbă sub ochii tăi, cum li se înăspresc trăsăturile, cum li se adâncește privirea. Nu prea găsesc timp să stau cu ochii pe ei, așa cum nu stăm cu ochii pe iarba care crește (decât dac-am sădit-o noi). Dar mă găsește timpul pe mine și-mi arată cum se schimbă, zi după zi, lumea din jur. Când se-ntâmplă asta, îmi dau seama că nici eu nu stau pe loc. Și atunci mă simt brusc...mătușalemică! Norocul meu e că ascult Pink Martini. Și după cum se vede treaba, toți cei care o fac rămân roz și beau până la sfârșit Martini. ;)
*
Afară tună. Sunt cu fereastra larg deschisă și urechea stângă, dinspre geam, tot mai agresată. Întâi tunetele, acum sirena unei salvări...noroc de vrăbiile care ciripesc vesel, ca-n orice zi însorită, ori de hulubii care claxonează-n răstimpuri de două ori, cu glas de diapazon.
N-am mai băgat de seamă astfel de fleacuri în ultima vreme. De fapt, trebuie că le-am înregistrat eu undeva, așa-s născută! Doar că nu am mai găsit tihna unei conștiințe a lor. Nu le-am acordat nici măcar un gând întreg, darămite un rând! Ce mare lucru zgomotele orașului!
În depărtare se aude un câine lătrând nervos. Îmi închipui că e un străin prin preajmă, iar el, sărmanul, vrea să-l facă să plece. Eh, de-aș fi avut eu câte-un lătrat pentru fiecare scârbă de om care s-a apropiat de mine, acum eu cântam la operă, iar scârbele la altă masă.
Am închis fereastra. Pacea îmi era amenințată. În plus, așa, cu geamu-nchis, ușa blocată, gura zăvorâtă și mintea-ncuiată, mai am o șansă la reintegrare.
*
Când mă gândesc ce caraghioasă e viața....Am pus nume copiilor mei care n-aveau să se nască niciodată. Dacă n-ar fi amuzant, ar fi chiar trist. Cam cum ai găsi scris în jurnalul unuia care moare azi, ”mâine începe o nouă viață pentru mine”.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Mi-au hranit sufletul firimiturile tale.A zambit si partea roz, a rasarit si-o lacrima dincolo.Si doar sirena stridenta a reusit sa ma readuca in timp.Sa vezi ce primavara vei primi in dar! asteapt-o zambind...e pentru tine:)anadana

innuenda spunea...

:) Ma bucur sa te rewwwad, Anadana! Si multumesc!

xxlweblog spunea...

Matusalemico, Rozulieo, Martinico! :)

innuenda spunea...

:) Învățatule, Lingvistule!