vineri, 13 martie 2015

Tu. Eu. Omizi.

Frânturi de tine, sferturi de îndrăzneli, oh, dar atât de frumoase, că mă-mplinesc! Cuvintele tale taie din mine și eu cresc la loc. Și-n fiecare tânjire de-a ta mă-ndestulez eu. Nu știu cum faci! Dar aproape cred că, dacă m-ai întoarce pe partea cealaltă, aș fi tu.

Toate trenurile pe care le-am pierdut au fost pentru ca să fiu aici atunci când tu ai zăbovit. Ca să mă vezi. Să mă gândești. Și răzgândești.

Mi-e bine la tine-n ființă. Ne-ar fi fost bine oricum. Și dacă nu ne-am fi amestecat gândurile, am fi trăit tot împreună: unul în brațele viselor celuilalt. Ce urzeală de-ntâmplări interioare, tu și eu!

Dacă mă gândesc bine, nici nu știu cum arăți, pentru că asta nu a contat niciodată mai puțin decât în clipa când mi-ai arătat cum simți!

2 comentarii:

Camelia spunea...

Ce cuvinte adânci ţeşi tu din urzeala gândurilor, Innuenda, când despre tot ce semnifică spui cu simţire.

innuenda spunea...

Da...Și nu știu cum fac, dar dau numai de oamenii care știu exact despre ce vorbesc eu acolo! :))