Hugh Laurie ''The Weed Smoker's Dream''

Mă bazez pe tine * Amintiri de vânzare * Nu sunt o femeie liberă

Mă bazez pe tine, deci! Pe limba ta care-mi descântă carnea de eventuale deochiuri. Pe cuvintele tale mă bazez, că vor continua să îndrăznească, încălzindu-mă pe dinăuntru ca pe-o piatră la soare. Pe mintea ta liberă mă bazez, în lumea asta de încuiați. Mă bazez pe poezia pe care-o mărturisești, pe muzica ta interioară care-mi urcă-n spirit și mi se-aruncă-n trup, pe complicitatea gândurilor tale. Mă bazez că mi-ai putea fi, dacă nu cumva-mi ești...

*

E ora 6.00. Mă trezesc fără ceas, la un ciripit de păsări mai ceva ca un nechezat. În jurul meu dorm toate: casa părintească, mama, tata...Doar eu și amintirile ne-am trezit. Deschid un geam de la balcon și le văd clar cum îmi fac semne cumâna. Sunt chiar acolo, în tufa de liliac alb, de dedesubt, din grădină, apoi sar cât colo până la blocul din față, la etajul 1, unde, preț de câteva nopți de vară, doi ani la rând, l-am urmărit cu privirea pe Ciprian prin casă, până stingea lumina și se culca. Nu-l puteam vedea decât vara, în vacanțele în care venea acasă la verișoara lui, pentru câteva zile...Amintindu-mi acum, parcă am auzit și greierii din nopțile acelea și dorul din sufletul meu de fetiță.

Noroc de pala asta de vânt răcoros care mă face să-mi strâng halatul în jurul trupului și să intru înapoi în cameră și în realitate. Azi n-am timp de nostalgii. Vând casa părintească, apoi mă grăbesc spre prezent.

*

Nu sunt o femeie liberă. Mereu am avut ceva neetalat, ceva de voalat, ceva de ținut numai pentru mine. S-a ascuns întotdeauna în sinea mea un rest de eu. Acela destrămat de gândul că nu voi fi pe plac, că nu voi face ori nu voi fi ce trebuie, că nu voi egala ce par a fi cu ce sunt, că nu mă voi ridica la așteptările celorlalți sau la pretinderile mele. Au trecut epoci pe lângă mine și eu nu am reușit să ating deplinătatea exprimării în ființă.

La întâlnirea cu lumea, mereu am simțit că mă strâng hainele, că sunt îmbrăcată nepotrivit cu împrejurarea, că-s singura care nu știu ce am de făcut.

Starea asta permanentă m-a hăituit până dincolo de mine și asta mi-a acutizat simțurile. Emoțiile mi s-au înălțat parabolice către ceilalți. Rezonând cu ei în orice scădere sau înălțare, am ajuns curând să le înțeleg totul, să-mi explic orice, să le accept oricât...

De aceea, spun...Nu sunt o femeie liberă, dar sunt una eliberatoare.