sâmbătă, 9 mai 2015
joi, 7 mai 2015
Mă bazez pe tine * Amintiri de vânzare * Nu sunt o femeie liberă
Mă bazez pe tine, deci! Pe limba ta care-mi descântă carnea de
eventuale deochiuri. Pe cuvintele tale mă bazez, că vor continua să îndrăznească,
încălzindu-mă pe dinăuntru ca pe-o piatră la soare. Pe mintea ta liberă mă
bazez, în lumea asta de încuiați. Mă bazez pe poezia pe care-o mărturisești, pe
muzica ta interioară care-mi urcă-n spirit și mi se-aruncă-n trup, pe complicitatea
gândurilor tale. Mă bazez că mi-ai putea fi, dacă nu cumva-mi ești...
*
E ora 6.00. Mă trezesc fără ceas, la un ciripit de păsări
mai ceva ca un nechezat. În jurul meu dorm toate: casa părintească, mama,
tata...Doar eu și amintirile ne-am trezit. Deschid un geam de la balcon și le
văd clar cum îmi fac semne cumâna. Sunt chiar acolo, în tufa de liliac alb, de
dedesubt, din grădină, apoi sar cât colo până la blocul din față, la etajul 1,
unde, preț de câteva nopți de vară, doi ani la rând, l-am urmărit cu privirea
pe Ciprian prin casă, până stingea lumina și se culca. Nu-l puteam vedea decât
vara, în vacanțele în care venea acasă la verișoara lui, pentru câteva
zile...Amintindu-mi acum, parcă am auzit și greierii din nopțile acelea și
dorul din sufletul meu de fetiță.
Noroc de pala asta de vânt răcoros care mă face să-mi strâng
halatul în jurul trupului și să intru înapoi în cameră și în realitate. Azi
n-am timp de nostalgii. Vând casa părintească, apoi mă grăbesc spre prezent.
*
Nu sunt o femeie liberă. Mereu am avut ceva neetalat, ceva
de voalat, ceva de ținut numai pentru mine. S-a ascuns întotdeauna în sinea mea
un rest de eu. Acela destrămat de gândul că nu voi fi pe plac, că nu voi face
ori nu voi fi ce trebuie, că nu voi egala ce par a fi cu ce sunt, că nu mă voi
ridica la așteptările celorlalți sau la pretinderile mele. Au trecut epoci pe lângă
mine și eu nu am reușit să ating deplinătatea exprimării în ființă.
La întâlnirea cu lumea, mereu am simțit că mă strâng hainele,
că sunt îmbrăcată nepotrivit cu împrejurarea, că-s singura care nu știu ce am
de făcut.
Starea asta permanentă m-a hăituit până dincolo de mine și
asta mi-a acutizat simțurile. Emoțiile mi s-au înălțat parabolice către
ceilalți. Rezonând cu ei în orice scădere sau înălțare, am ajuns curând să le înțeleg
totul, să-mi explic orice, să le accept oricât...
De aceea, spun...Nu sunt o femeie liberă, dar sunt una
eliberatoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)