miercuri, 18 februarie 2015

Stare


Vino

M-am mutat într-o stare

În starea dintr-un pahar Berzelius

În care are loc singurul Big-Bang care mă interesează.

Tu.

Te aștept

Lumea e de sticlă și are pereții subțiri aici

Venele de pe mâinile tale vor conduce

În cele din urmă

La vinele de pe sânul meu

Vei primi tot ce ți se cuvine dacă vii

Voi lua tot ce e de drept al meu

O să suflăm apoi în păpădii cu orele

Până la ultima dorință spusă în gând

Ca să se-mplinească

Vino

Acum în sfârșit sunt în stare.

luni, 2 februarie 2015

Hârtie glasată

Am început să am mâinile acelea, bune, ale femeilor trecute de o anumită vârstă. Când îmi plimb pe mâna stângă degetele mâinii drepte, foșnetul lor ușor, de hârtie glasată, îmi amintește de mâinile învățătoarei mele. Nu știu cum adică. Așa. Puțin reci-puțin calde, puțin moi-puțin uscate...de parcă vârstele nu s-ar hotărî.

Discordia asta a vârstelor e o chestiune subiectivă, desigur. Cei vârstnici vor fi având, dacă-i întrebi, o cu totul altă părere despre etatea mea, decât cei tineri. Fiindcă sudul le pare nordicilor cu mult mai cald decât este în realitate, așa cum sudicilor le îngheață mintea doar gândind grozăvia nordului. 

 Poate de aceea m-am proțăpit acum pe ecuator și tot încerc să-mi bat țăruși în el, ca-ntr-un hotar. Voi fi doar eu și adevărul. Chiar dacă presimt că va trage cu două guri din trupul meu: cu una dinspre nord și cu cealaltă dinspre sud. Și nu știu, zău, cum o să mai scap și din asta!