marți, 19 ianuarie 2016

M-aș jena să vă povestesc

După petrecere, m-am făcut comodă, hotărâtă să nu mă culc până nu-mi pun ordine în lucruri. Mi-am pus totul în sertare, pe rafturi. Totul. Sentimentele la locul lor. De cinste. Curiozitățile în cutia cu ace. Dorințele mi-au cam dat de furcă. Erau într-o dezordine de nedescris. Se amestecaseră cele absurde cu cele legitime, așa că a trebuit să intervin și să le lipesc etichete. Gândurile impure...pe ele le-am îndesat în coșul de rufe, urmând să le pun de dimineață la spălat...împreună cu restul treburilor murdare.
Aproape terminasem și voiam să mă trântesc în pat, când un ghem de ciorapi bleumarin a stricat totul rostogolindu-mi-se de nicăieri, până la picioare. ”Voi ai cui mai sunteți?” am schițat un zâmbet îngăduitor și am dat să mă aplec să culeg ghemul. Dar cum stăteam așa, cu șosetele roșii cu care eram încălțată, lângă șosetele-ghem bleumarin, mi-am dat seama că se asortează. Bun înțeles, n-am fost singura care a văzut că se potrivesc, de vreme ce unul dintre ciorapi, pare-mi-se stângul, s-a desfăcut puțin din strânsoarea celuilalt și a început să mi se frece languros de șoseta roșie care-mi încălța dreptul. ”Ce drăcie mai e și asta ?! N-are cum...visez!” mi-am zis și, oarecum în sincron cu ciorapul, doar că mai la nord, am început să mă frec la ochi.

Însă ciorapul bleumarin n-a dispărut. Dimpotrivă, se învârtoșase oleacă în dreptul degetului mare și, hotărât să-și facă intențiile cunoscute, prinsese a-mi urca pe picior, trasându-mi cărări ascendente către...” Alooo, unde crezi că te duci, mistăr?!” am intonat cu obrajii aprinși, aproape fără să realizez că mă adresam unui ciorap. Pielea mi se făcuse deja de găină și...mă rog, restul chestiunilor... răspundeau la apel, reclamând starea de necesitate...
Era clar, în ciorapul ăla murdar își băgase necuratul coada. ”Las’ că-l scot eu din tine!” mi-am spus și, înnodându-l de fratele lui de aceeași culoare, l-am azvârlit în mașina de spălat, pe care am pornit-o.

N-am simțit nici milă, nici regret, în timp ce-l priveam prin hublou cum se zvârcolește în spume. Doar o scamă de duioșie... ”Ciorapul ăsta nesăbuit credea că-și găsise perechea!”
Apoi m-am culcat și am visat toată noaptea așa niște lucruri că m-aș jena să vi le povestesc. Să spunem doar că afurisitul ăla de ciorap a fost răzbunat...

2 comentarii:

Dia Mantina spunea...

Ei vezi, în vis terminăm ceea ce în viaţă nu poate fi întâmplat, visul îşi ia într-un fel revanşa, m-a întristat povestea, poate că ciorapul era nepereche ca destinul şi tu i-ai curmat ursita.

innuenda spunea...

Eu am vrut să fie cu happy-end, Dia!:)