joi, 21 ianuarie 2016

Nu-i așa că ești?

Îmbătrânim. Îmbătrânești. Nu-i așa că, deasupra, cerul se vede mult mai aproape? De Dumnezeu nu știi sigur nimic. De viitor, nici atât.
Trag de trupul tău, ca de-o halcă, încoace și-ncolo, spre nicăieri, patimi nebune. Atâtea speranțe, atâtea disperări, atâtea vămi! Nu-i așa că sunt zile când sufletul ți se zbate ca un fluture înhățat de-o aripă?

Te uiți la alții, te uiți la tine cel din urmă și-ai vrea altfel...și ai vrea din nou. Dar știi că asta nu se poate și îngenunchezi. Nu-i așa că, uneori, trebuie să plângi pe dinăuntru, pentru că nu ești singur și atunci aștepți cuminte să se golească telefonul, casa, paharul, ca să poți scoate afară copleșeala? Nu-i așa că, alteori, când nu mai poți aștepta, te închizi în baie și plângi amarnic în șoaptă, ca-n ”Nunta mută”, ca să nu te audă partenerul, părinții, Dumnezeu?

Te aud oricum. Ești un biet acordeon pe care bat darabane presimțiri, un flaut prin care urlă ezitări, iar când e cel mai rău, ești un capăt de pian dezacordat care sună ca un clopot. Ești multe lucruri și stări, o ușă care scârțâie, un heităr, un refuz-să-mă-gândesc-la-asta-pentru-că-n-am-nicio-soluție, un îndrăgostit naiv, ești extaz și ești agonie, ești generalul multor dezertori și ești santinela fără somn a tuturor armatelor interioare. Deseori ești tot ce n-ar trebui să fii. Și, totuși, ești. Bucură-te că îmbătrânim!  Bucură-te când îmbătrânești!

7 comentarii:

Mircea Popescu spunea...

Daca ar fi sa stau de vorba cu alter egoul meu, as rememora din "Toamna bobocilor": - Iti mai aduci aminte, mai Gheorghe, ce tineri si ce frumosi mai eram? - Mai ales eu. - Si ce batrani si ramoliti mai suntem? - Mai ales tu. In rest,ce sa zic? Tare bine le mai spui!

innuenda spunea...

:) M-ai făcut să zâmbesc! Dar io-s frumoasă și ramolită, așa să știi! Măi Gheorghe...:P

Anonim spunea...

Asa-i! O usa care scartaie:)...Dopuri in urechi, va rog!(ca ochelari de cal aveti).Asa-i! Si...ce? anadana

innuenda spunea...

anadanaaa,și...nimic! Scârțâim ușa până la capăt!;)

Dia Mantina spunea...

O vreme nu ştiam de ce nu-ţi mai puteam scrie comentarii şi am suferit, să ştii, acum, legat de îmbătrânit, eu îmi doresc să cred că voi trăi declinul cu majestate, dar nu mă bucur când mă gândesc că asta ne ia cam tot ce am avut, eu, dacă aş avea o putere, i-aş întineri fără încetare pe toţi cei dragi mie, i-aş face îmbătrânirii mersul mai târâit, nu ştiu, dar ceva aş face să o împotmolesc, cât despre mine, iubesc plenitudinea maturităţii, dar nu mă vreau ofilită, dar deh, voi asista la asta cu mâinile legate, ceea ce contează cu adevărat e să îmi pot spune cuiva de la un capăt la altul povestea care sunt, or' asta cred că mor şi nu se va întâmpla.

Dia Mantina spunea...

A, şi să nu uit, şi eu tot o de'asta, o îndrăgostită naivă. Mi-a fost dor să îţi scriu.

innuenda spunea...

@Dia, am mai primit ”reclamații” de mesaje care nu-mi ajung. Nu știu cum se întâmplă asta! Eu le caut și-n spam, dar rar am găsit câte unul...
Revenind: toți vor să îmbătrânească frumos. Inclusiv eu. Dar, când ”începe să-ți scârțâie ușa” simți că acest lucru e puțin probabil să se întâmple. :)